Politici Europene pentru Noua Economie, prioritățile strategice pentru dezvoltarea României

În cadrul evenimentului ”Politici Europene pentru Noua Economie” este dezbătută agenda României în 2022 în contextul PNRR.  Ce bani avem la dispoziție, dar și cum putem face să ajungem la banii din “vitrină” sunt doar câteva dintre preocupările zilelor noastre la care am încercat să venim cu soluții și răspunsuri concrete, în cadrul acestui eveniment, organizat de România Durabilă și EM360, cu sprijinul partenerului strategic FPPG.

În contextul social-economic, „avem șanse istorice de schimbări de direcție și de reparat greșeli făcute decenii la rând, dar pentru asta România trebuie să fie mai asumată și “să nu-și mai fure căciula” singură. De exemplu, nu există în țară un management al crizei și nu respectăm nici măcar obligațiile impuse de Bruxelles pentru a ne redresa în mod sănătos economia”, spune europarlamentarul Maria Grapini. Legiferarea noastră este costisitoare și repetitivă, deși Uniunea Europeană a stabilit clar că trebuie să existe un test care să evalueze costurile și beneficiile legilor noastre.

„România trebuie să se alinieze valorilor europene. De exemplu, risipa pe lanțurile valorice în…

Citeste continuarea Aici

Citește și