Poliţiştii acţionează pentru identificarea persoanei care a accidentat un copil pe pârtia de schi din Sinaia

0

Poliţiştii desfăşoară activităţi pentru identificarea persoanei care a accidentat joi un copil pe pârtia de schi din Sinaia şi care a fost transportat de urgenţă cu un elicopter SMURD la un spital în Capitală.

Poliţia staţiunii Sinaia a informat că joi, în jurul orelor 14.40, a fost sesizată de un lucrător Salvamont Prahova cu privire la faptul că un copil s-a accidentat la schi, pe pârtia Variantă din masivul Bucegi.

Cu ocazia verificărilor efectuate s-a stabilit că un minor în vârstă de 10 ani, care schia însoţit de tatăl său, ar fi fost accidentat în mod neintenţionat, de o persoană de sex masculin care schia în spatele acestuia.

Persoana în cauză s-ar fi oprit să se intereseze de starea minorului, însă la momentul sosirii poliţiştilor la locul accidentului schiorul nu mai era prezent, identitatea acestuia nefiind stabilită.

Incidentul a avut loc la Cota 2.000 pe pârtia din Sinaia, copilul suferind un traumatism la coloană, după cum a declarat Daniel Banu, şef-serviciu la Salvamont Prahova.

Salvatorii i-au acordat primul ajutor copilului, care a fost transportat la Cota 1.400, de unde a fost preluat de un elicopter SMURD şi dus de urgenţă la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din Capitală.

Sursa: News24.ro.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close