Ponderea cheltuielilor pentru protecţia împotriva incendiilor in UE

0

O sumă de 29,5 miliarde de euro pentru servicii de protecţie împotriva incendiilor,  au alocat, Statele membre UE, în anul 2018, echivalentul a 0,5% din totalul cheltuielilor guvernamentale, iar ţările unde aceste servicii au cea mai mare pondere în cheltuielile guvernamentale sunt Bulgaria, 0,9%, şi România, 0,8%, arată datele publicate luni de Eurostat.

La polul opus, cheltuielile pentru servicii de protecţie împotriva incendiilor au o pondere de doar 0,1% din totalul cheltuielilor guvernamentale în Danemarca, 0,2% în Malta şi 0,3% în Irlanda, Austria şi Portugalia.

In general, cheltuielile publice pentru servicii de protecţie împotriva incendiilor au rămas stabile la 0,4-0,5% din totalul cheltuielilor guvernamentale de la începutul publicării datelor statistice cu privire la acest indicator, în 2001.

In 2018, România a alocat o sumă de 584,4 milioane euro pentru servicii de protecţie împotriva incendiilor, echivalentul a 0,3% din Produsul Intern Brut şi a 0,8% din totalul cheltuielilor guvernamentale. Comparativ, Ungaria a alocat o sumă de 289,4 milioane de euro iar Polonia o sumă de 999,2 milioane de euro.

Iar datele Eurostat mai arată că în 2019 erau aproximativ 240.000 de persoane angajate ca pompieri în cele 22 de state membre UE pentru care există date disponibile, reprezentând 0,1% din totalul persoanelor ocupate în UE. În rândul acestor state membre, Estonia, Cipru şi Letonia au cea mai mare pondere a pompierilor în rândul forţelor de muncă (toate cu 0,4% din totalul persoanelor ocupate).

Comunitatea internaţională celebrează anual, la 4 mai, Ziua internaţională a pompierilor, cu scopul de a recunoaşte şi onora sacrificiile pe care pompierii le fac zi de zi pentru comunităţile lor. Ziua internaţională a pompierilor este cunoscută şi ca Ziua Sfântului Florian, celebrată de mai bine de 150 de ani în Europa.

Sursa: Financiarul.ro.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close