Ponta spune: Nu o să avem autostrada Comarnic-Braşov în următorii 6 ani

0

Liderul Pro România, Victor Ponta, afirmă că Autostrada Comarnic-Braşov nu va fi finalizată în următorii şase ani, el acuzând Guvernul Orban că a anulat toate procedurile întreprinse până acum în vederea pregătirii demarării lucrărilor.

„Bâlbe + minciuni + date false + incompetenţă + ticăloşie. Nu o să avem Comarnic – Braşov în următorii 6 ani ( în varianta cea mai optimistă)”, a scris Ponta pe Facebook.

El a amintit că în anul 2014 au fost terminate toate procedurile tehnice şi financiare, inclusiv acordul BEI şi BERD, şi trebuia să fie semnat contractul de execuţie cu trei companii europene, termenul de execuţie fiind iunie 2018.

„Traian Băsescu ne-a făcut sesizare la DNA, doamna Kovesi a deschis un dosar pe vorbele lui Băsescu, evident că nu au găsit absolut nimic ilegal, dar au închis dosarul după 2015 când am demisionat. Klaus Iohannis a spus şi el (luând de bune ce se văicărea madam Gorghiu la televizor) că nu se poate face proiectul până nu se pronunţă DNA dacă a fost ceva ilegal. Toate studiile tehnice internaţionale şi auditate au arătat un cost total (proiectare, exproprieri, execuţie , finanţare) de 1,8 miliarde euro, cine spune că o face cu 1 miliard minte”, afirmă preşedintele Pro România.

Potrivit acestuia, Autostrada Comarnic – Braşov „nu este eligibilă” la fonduri europene.

„Prin ordonanţa stupidă adoptată de Guvernul Orban s-au anulat absolut toate procedurile făcute până acum. Acum toate procedurile trebuie reluate de la zero. 18 luni pregătire documente + 18 luni licitaţie şi proiectare + 36 luni execuţie ( dacă totul merge perfect şi dacă se alocă banii ) = 72 de luni….

Citeste continuarea aici

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close