Premierul solicită o soluţie în cazul schemei de ajutor privind certificatele de emisii de gaze

0

Premierul Ludovic Orban i-a cerut ministrului Economiei să prezinte varianta cea mai potrivită, proiect de lege sau ordonanţă de urgenţă, în cazul schemei de ajutor de stat privind certificatele de emisii de gaze cu efecte de seră, invocând faptul că există „riscuri majore” de a pierde competitivitatea foarte multor companii româneşti.

El a vorbit despre proiectul de lege pentru modificarea şi completarea OUG 115/2011 privind stabilirea cadrului instituţional şi autorizarea Guvernului, prin Ministerul Finanţelor Publice, de a scoate la licitaţie certificatele de emisii de gaze cu efecte de seră atribuite României la nivelul UE, aprobate prin Legea 163/2012, cu modificările şi completările ulterioare, şi pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind sprijinirea întreprinderilor din sectoarele şi subsectoarele expuse unui risc important de relocare ca urmare a transferului costului emisiilor de gaze cu efecte de seră în preţul energiei electrice.

Ludovic Orban i-a cerut o soluţie în acest sens ministrului Daniel Popescu.

‘Aici, domnule ministru, este vorba de schema de ajutor de stat care să vină în sprijinul ramurilor care în structura costurilor au costuri mari cu energia electrică, pentru a încerca să reducem, practic, costul energiei electrice şi pentru a readuce competitivitatea sectoarelor respective. Aici va trebui să hotărâm dacă mergem pe proiect de lege sau utilizăm ordonanţă de urgenţă”, a declarat Ludovic Orban la începutul celei de doua şedinţe de guvern de vineri.

Premierul a subliniat că situaţia este una „foarte urgentă”.

„Situaţia în foarte multe sectoare este foarte dificilă, deja există riscuri majore de a pierde competitivitatea foarte multor companii româneşti. Trebuie aplicată această schemă de ajutor de stat, după opinia mea, cât mai repede. Practic, schema de stat, din câte ştiu, este aprobată la nivel european şi este utilizată în 12 ţări”, a mai declarat Ludovic Orban.

Sursa: News24.ro.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close