Preşedintele Klaus Iohannis a lansat un apel

0

Preşedintele Klaus Iohannis a făcut apel, marţi, la membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) să susţină în mod „efectiv” implementarea recomandărilor Comisiei de la Veneţia, MCV şi GRECO.

„Fac apel să susţineţi în mod efectiv implementarea recomandărilor Comisiei de la Veneţia, MCV şi GRECO, în scopul alinierii legislaţiei actuale la standardele europene şi fac o precizare aici, fiindcă am văzut interpretările date declaraţiilor mele referitoare la caracterul acestor recomandări şi opinii, vreau să fie foarte clar ceea ce am vrut să spun: recomandările instituţiilor europene nu sunt facultative, dar nu pot fi aplicate ca atare atât timp cât nu sunt transpune în legislaţia internă. În spiritul dispoziţiilor articolului 148 din Constituţie, alături de Parlament, Guvern şi de preşedintele României, revine şi CSM misiunea de a participa la procesul de transpunere în legislaţia internă a tuturor acestor opinii şi recomandări. Aceasta este una dintre cele mai importante căi prin care sistemul judiciar poate contribui la consolidarea parcursului european al României”, a spus Iohannis, la şedinţa CSM.

Şeful statului a subliniat că Justiţia independentă este garanţia fundamentală pentru menţinerea echilibrului social.

El a adăugat că, la 30 de ani de la căderea regimului comunist, Justiţia din România a făcut progrese „imense”, nu doar la nivel legislativ şi instituţional, ci şi la un nivel profund al societăţii.

„Participarea largă la referendum şi rezultatul acestuia arată că, ori de câte ori se încearcă o îndepărtare de la valorile democratice, românii reacţionează, obligând decidenţii să se reconecteze la aspiraţiile societăţii. Fără unitate în jurul valorilor fundamentale, democraţia noastră riscă să devină una fragilă. De aceea, ne revine nouă, autorităţilor constituţionale, datoria de a răspunde acestei misiuni şi de a ne ridica la înălţimea acestor aşteptări”, a explicat preşedintele Iohannis.

Sursa: News24.ro.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close