Preţurile producţiei industriale au crescut cu 2,9%, în februarie

0

Per total (piaţa internă şi piaţa externă), preţurile producţiei industriale s-au majorat cu 2,9%, în februarie 2020, faţă de aceeaşi lună din anul precedent, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS), date joi publicităţii.

In luna februarie 2020, preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au scăzut cu 0,9% faţă de luna ianuarie 2020, spune INS.

In februarie 2020, faţă de februarie 2019,  pe marile grupe industriale, statistica INS arată creşteri de preţuri în cazul industriei energetice (+2,33%), în industria bunurilor intermediare (+0,10%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+2,58%), industria bunurilor de uz curent (+5,34%) şi industria bunurilor de capital (+4,81%).

Si in producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat se remarcă o creştere de 7,38%, în distribuţia apei, salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare de 4,2% şi în industria prelucrătoare de 2,61%. În industria extractivă s-a consemnat o scădere a preţurilor cu 8,34%.

Sursa: Financiarul.ro.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close