Primăria Craiova a reluat activitatea de relaţii cu publicul şi încasarea taxelor şi impozitelor la ghişee

0

Primăria municipiului Craiova a reluat activitatea de relaţii cu publicul şi încasarea dărilor la ghişee la toate punctele Direcţiei de Impozite şi Taxe din oraş, potrivit unui comunicat remis joi de Primăria Craiova.

Incasările se vor face cu respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii noului coronavirus, prevăzute de art. 7 (1) din Ordonanţa Militară nr. 3/24.03.2020, la toate cele şapte puncte de încasare din Calea Bucureşti, str. Mitropolit Firmilian, Craioviţa Nouă, Str. Doljului, Str. Nicolae Iorga, cartierul 1 Mai, şi cartierul Lăpul, iar programul este 8,30 – 16,00 sau 10,30- 18,00.

În intervalul orar 11,00 – 13,00, au prioritate persoanele în vârstă care se prezintă la ghişeele Direcţiei de Impozite şi Taxe.

„Pentru respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii COVID-19, Direcţia de Impozite şi Taxe a pus la dispoziţia cetăţenilor dispensere cu dezinfectant la toate unităţile în care îşi desfăşoară activitatea, a delimitat spaţiul atât în interior cât şi în exteriorul sediilor, astfel încât între persoane să fie o distanţă de minim 1,5 m, iar operatorii de la ghişee au fost echipaţi cu măşti, mănuşi şi dispensere cu dezinfectant”, precizează reprezentanţii Primăriei Craiova.

In plus, rămân active modalităţile de plată a taxelor şi impozitelor la distanţă prin plata electronică prin intermediul paginii de internet www.ghiseul.ro, plata cu ordin de plată, plata prin internet banking şi plata prin mandat poştal.

Şi activitatea de relaţii cu publicul pentru persoane fizice şi persoane juridice a fost reluată, atât la sediul central situat în Calea Bucureşti, nr. 51 C (Piaţa Centrală) în incinta Biroului evidenţă auto parter, cât şi la punctele de lucru menţionate, prin telefon 0251/411.111, fax. 0251/414.237, respectiv prin corespondenţă poştală sau electronică la adresele de e-mail în funcţie de competenţe, astfel: direxecdit@primariacraiova.ro; serviciulciuespf@primariacraiova.ro – Serviciul constatare impunere control persoane fizice; serviciuluespf@primariacraiova.ro – Serviciul urmărire, executare silită persoane fizice; ciuperceanu.daniela@primariacraiova.ro – Serviciul contabilitate şi prelucrare date; impunerepersoanejuridice@primariacraiova.ro – Serviciul constatare, impunere persoane juridice; contestatii.insolventa@primariacraiova.ro – Serviciul contestaţii şi insolvenţă; serviciulciuespj@primariacraiova.ro – Serviciul urmărire, executare persoane juridice; certificatefiscale@primariacraiova.ro – Serviciul recuperare creanţe fiscale şi eliberare certificate de atestare fiscală.

Sursa: Financiarul.ro.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close