Primăria din Borşa, suspendată de magistraţi

0

Magistraţii au suspendat executarea asupra Primăriei oraşului Borşa, iniţiată la solicitarea Composesoratului local, care revendică returnarea a peste 17.000 hectare de pădure din fondul public, a declarat, joi, pentru AGERPRES, primarul localităţii, Sorin Timş.

„Litigiul cu Composesoratul este unul istoric pentru Primăria Borşa a trecut într-o nouă etapă. Executarea silită a fost suspendată de către magistraţi, astfel că putem să ne desfăşurăm în continuare activitatea în condiţii normale în Primăria Borşa. Localnicii au nevoie de proiecte pentru dezvoltarea oraşului, nu de scandaluri care par să nu se mai termine şi care sunt alimentate în permanenţă de către unii care îşi doresc îmbogăţirea peste noapte cu 17.000 de hectare de pădure pe care, de fapt, nu le-au avut niciodată”, a precizat Sorin Timiş.

Potrivit acestuia, recent, reprezentanţii Composesoratului local au ridicat, din primărie, mobilier de birou.

Asociaţia Composesorală din oraşul Borşa revendică de peste 25 ani, în urma unor procese îndelungate, peste 17.000 de hectare de pădure, aflată acum în fondul public al oraşului Borşa. Edilul a mai menţionat că, în diferite etape a proceselor, reprezentanţii composesoratului au venit în instanţă cu documente care nu puteau proba fizic că sunt urmaşii celor care ar fi deţinut suprafeţele de pădure solicitate.

Sursa: News24.ro.

- Advertisement -

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata