Program de stimulare economică în valoare de 75 – 80 miliarde de euro in Germania

0

In ideea de a sprijini relansarea economiei după pandemia de coronavirus, oficialii germani lucrează la un program de de stimulente în valoare de 75 – 80 miliarde de euro, potrivit unui articol publicat de săptămânalul Bild am Sonntag, preluat de Reuters.

Conform Bild am Sonntag, guvernul condus de Angela Merkel ar urma să acopere peste 60 de miliarde de euro din costurile noului program, iar landurilor vor suporta restul.

Iar ministrul german de Finanţe, Olaf Scholz, şi colegul său de la Economie, Peter Altmaier, sunt aşteptaţi să prezinte programul în cursul săptămânii viitoare. Printre posibilele măsuri incluse în acest program se află reduceri de taxe, ajutoare pentru familii, fonduri suplimentare pentru micile companii, reducerii de datorii pentru municipalităţi şi subvenţii pentru industria auto, potrivit propunerilor formulate de diferiţi decidenţi.

Cea mai mare economie a Europei ar urma să înregistreze în al doilea trimestru al acestui an cea mai gravă recesiune de după cel de-al Doilea Război Mondial.

Noul pachet de stimulente ar urma să se adauge pachetului de salvare în valoare de 750 miliarde de euro convenit de autorităţile german în luna martie.

Preşedintele Parlamentului german, Wolfgang Schaeuble, a cerut duminică adoptarea unui plan de stimulare care să se concentreze pe politicile de mediu, digitalizare şi inovare.

„Este crucial nu doar să anunţăm mari sume de bani, dar şi să facem ceea ce este corect”, a declarat Schaeuble pentru publicaţia Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung (FAS). „Unii oameni cred că politicile de mediu ar trebui plasate, acum, pe un loc secund. Însă acest lucru nu poate fi susţinut în mod serios”, a apreciat oficialul german, acesta adăugând că stimulentele în numerar pentru noi automobile ar fi „de neconceput”.

Astfel, aceste comentarii se adaugă altor declaraţii venite din partea mai multor grupuri industriale care au criticat ideea unor bonusuri pentru autoturisme noi, după ce Franţa a introdus o astfel de schemă. De exemplu, preşedintele asociaţiei firmelor de inginerie din Germania (VDMA), Carl Martin Welcker, a apreciat că acordarea de prime la achiziţia de autoturisme reprezintă o discriminare comparativ cu alte produse.

Iar Uniunea Europeană (UE), la rândul său, pe lângă aceste stimulente,  să cheltuie 750 miliarde de euro pentru a relansa economia europeană. Italia şi Spania, ţările cele mai afectate de pandemia de coronavirus, ar urma să primească cea mai mare parte din aceşti bani.

Sursa: Financiarul.ro.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close