Proiectarea şi execuţia tronsonului 4 al Drumului Expres Craiova – Piteşti

0

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a ridicat miercuri suspendarea procedurii pentru proiectarea şi execuţia tronsonului 4 al Drumului Expres Craiova – Piteşti, publicând răspunsul consolidat la clarificările adresate de către operatorii economici până la primul termen limită menţionat în cadrul documentaţiei de atribuire.

 

Odată cu ridicarea suspendării procedurii, a fost acordat un nou termen limită de depunere al ofertelor până la data de 24 februarie 2020, precizează compania de drumuri într-un comunicat remis joi AGERPRES.

„Operatorii economici interesaţi de participarea la această procedura de achiziţie publică au dreptul de a adresa noi solicitări de clarificare până la ultimul termen menţionat în cadrul documentaţiei de atribuire (21 de zile înainte de termenul limită de depunere al ofertelor”, se arată în comunicat.

 

CNAIR SA va răspunde la aceste solicitări, precum şi la cele adresate deja de operatorii economici ulterior primului termen limită menţionat în documentaţia de atribuire, cu respectarea termenului de 12 zile înainte de termenul limită de depunere al ofertelor.

 

Valoarea estimată a contractului pentru tronsonul 4 este de 909,669 milioane de lei fără TVA, iar durata de 36 luni şi cuprinde: 12 luni perioada de proiectare şi 24 luni perioada de execuţie a lucrărilor.

 

Potrivit sursei citate, tronsonul 4 are o lungime de 31,81 kilometri (km 89+300 – km 121+115), va fi construit între limita administrativă dintre judeţele Olt şi Argeş şi intersecţia cu autostrada 1 Bucureşti – Piteşti şi va tranzita teritoriile localităţilor Lunca Corbului, Albota, Costeşti, Bradu, Suseni şi Oarja.

Sursa: Financiarul.ro.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close