Proiecte de dezvoltare a infrastructurii pe regiunea Moldovei

0

Autostrada Unirii, Autostrada Braşov-Bacău şi Drumul Expres Ploieşti-Siret – Toate proiectele mari de dezvoltare a infrastructurii pe regiunea Moldovei, vor fi analizate, marţi după-amiaza, împreună cu ministrul Fondurilor Europene şi cu toţi primarii de municipii reşedinţă de judeţ din regiunea Moldovei, a anunţat, marţi, ministrul Transporturilor, Lucian Bode.

„Azi, începând cu ora 14:30, la sediul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, va alea loc o dezbatere la iniţiativa CNAIR, la care participăm eu şi ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, împreună cu toţi primarii de municipii reşedinţă de judeţ din regiunea Moldovei, pentru a discuta despre toate proiectele mari de dezvoltare a infrastructurii pe regiunea Moldovei şi mă refer la cele trei: Autostrada Unirii, Autostrada Braşov-Bacău, pentru care am semnat contractul săptămâna trecută pentru studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic, respectiv Drumul Expres Ploieşti – Siret”, a afirmat Bode la Digi 24.

Acesta a menţionat că pentru a avea o dezvoltare unitară la nivelul tuturor regiunilor ţării. este extrem de important ca Moldova să fie legată prin autostrăzi de Transilvania şi de Muntenia.

„Este foarte important să finalizăm Sibiu-Piteşti, să închidem coridorul Constanţa-Bucureşti-Piteşti-Sibiu-Nădlac, este foarte important să finalizăm Autostrada Transilvania, să finalizăm Craiova-Piteşti pentru tot ce înseamnă mediul de afaceri din această zonă, dar este extrem de important să legăm Moldova de Transilvania, să legăm Moldova de Bucureşti, de Muntenia, prin autostrăzi, pentru a avea o dezvoltare unitară şi o dezvoltare la nivelul tuturor regiunilor din România”, a spus Bode.

Sursa: News24.ro.

- Advertisement -

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata