Retragerea titlului de doctor al fostului rector al Academiei de Poliție A. Iacob

0

 Membrii CNADTCU au decis, la ședința de săptămâna trecută, să propună retragerea titlului de doctor al fostului rector al Academiei de Poliție Adrian Iacob, după ce, în urma unei analize, s-a constatat că lucrarea sa de doctorat a fost plagiată, au precizat surse din Consiliu pentru MEDIAFAX.

Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) a decis propunerea retragerii titlului de doctor al fostului rector al Academiei de Poliție Adrian Iacob, după ce o analiză a arătat că acesta și-a plagiat teza de doctorat.

Adrian Iacob a fost trimis în judecată de procurorii DNA, sub control judiciar, pentru instigare la şantajarea jurnalistei Emilia Şercan, care verifica teza lui de doctorat. Alături de acesta a fost trimis în judecată și fostul prorector Mihail Marcoci.

Potrivit procurorilor, Iacob şi Marcoci i-au cerut lui Bărbulescu Gheorghe Adrian, profitând de ascendentul pe care li-l dădeau relaţia de subordonare, diferenţa de vârstă şi de grad profesional, să achiziţioneze mai multe telefoane second hand şi cartele preplătite pentru a transmite mesaje de ameninţare jurnalistei.

Propunerea CNADCU poate fi contestată de Iacob. Ulterior, Consiliul va înainta cererea de retragere a titlului de doctor către Ministerul Educației. La rândul său, Ministerul Educației va emite un ordin de retragere a titlului.

Sursa: News24.ro.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close