România are industrie de medicamente, dar trebuie să pornim şi industria echipamentelor şi a dispozitivelor medicale

România are industrie de medicamente, dar trebuie să pornim şi industria echipamentelor şi dispozitivelor medicale, iar din această pandemie cel mai bun lucru este că am învăţat că dependenţa faţă de China sau de alte state din afara Europei a fost o greşeală şi acest lucru trebuie să înceteze, a declarat, miercuri, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu.

„Ceea ce vreau eu şi ce trebuie să facem este să ne gândim la perioada strategică post-criză, să vedem ce facem pe termen mediu şi lung, pentru că eu sunt convins că o parte din industrii din China, din Asia, din alte părţi se vor reloca în Europa şi nu trebuie să pierdem acest tren. Trebuie să aducem industrii strategice în România. Din această pandemie, cel mai bun lucru este că am învăţat că dependenţa faţă de China, faţă de producţia din alte state din afara Europei a fost o greşeală şi acest lucru trebuie să înceteze. Cel puţin eu unul mă voi bate ca în România să producem materiale esenţiale, să producem industrie esenţială, de unde putem exporta în principal în Europa şi apoi în restul lumii”, a afirmat Popescu, la Digi 24.

Oficialul a subliniat că industria românească a fost complet nepregătită pe segmentul industriei sanitare, a dispozitivelor şi echipamentelor medicale.

„Industria românească a fost complet nepregătită vizavi de industria sanitară, dispozitivele medicale, echipamentele medicale. Uitaţi-vă cât de greu ne este cu aceste importuri de ventilatoare, care sunt echipamente medicale! Sunt foarte multe echipamente medicale pentru care în România se produc, practic, nişte componente. Cred că pe zona industriei medicale trebuie foarte mult lucrat şi trebuie să pornim industria medicală în România. Avem industrie de medicamente, avem fabrici de medicamente, dar trebuie să pornim şi industria echipamentelor medicale şi a dispozitivelor medicale”, a menţionat demnitarul.

Ministrul Economiei a anunţat, marţi, pe pagina personală de Facebook, faptul că două noi linii tehnologice automatizate pentru producţia de măşti chirurgicale au fost instalate la fabrica Techtex, în acest fel capacitatea de producţie actuală urmând să crească la 350.000 de bucăţi/zi.

„(…) La Techtex, parte a grupului Taparo, au fost instalate încă două linii tehnologice automatizate pentru producţia de măşti chirurgicale, crescând capacitatea de producţie actuală la 350.000 de bucăţi/zi. Până la finele lunii aprilie va mai fi instalată o linie de producţie de măşti chirurgicale. De săptămâna viitoare fabrica va fi utilată şi cu o linie de producţie de măşti FFP 2, pentru spitale, pentru a-i proteja pe cei din linia întâi. Până la sfârşitul lunii aprilie producţia de măşti FFP 2 va fi de 150.000 pe zi. Am demonstrat că se poate, pentru că facem asta pentru a-i proteja pe români de inamicul nevăzut şi nemilos. Împreună facem România bine”, a scris Popescu.

Producţia de măşti de protecţie sub licenţă este certificată de Agenţia Naţională a Medicamentului. O parte din producţie este realizată prin firma Techtex-Oşorhei, judeţul Bihor, parte a grupului de firme din Târgu Lăpuş.

De asemenea, Popescu a menţionat că şi la Romarm se instalează trei linii de producţie de măşti chirurgicale.

„Astăzi (marţi, 14 aprilie 2020, n.r.), la Romarm, companie din portofoliul Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, se instalează echipamentele automatizate pentru trei linii de producţie de măşti chirurgicale. Astfel, Romarm va avea, până la sfârşitul lunii, o capacitate de producţie maximă de 500.000 de măşti chirurgicale, pe zi. Totodată, echipamentul necesar pentru linii de producţie de măşti tip FFP2, pentru spitale, va ajunge în România după Paşte, după care va fi instalat la Romarm. Împreună facem România bine”, a notat ministrul Economiei

La începutul lunii aprilie, Virgil Popescu declara că producţia de măşti chirurgicale româneşti poate ajunge la 1 milion de bucăţi zilnic începând din 15 aprilie, astfel că de la această dată nu vor mai exista probleme cu aprovizionarea cu acest tip de produse. Acesta a adăugat că măştile vor fi distribuite populaţiei şi personalului de asigurare a ordinii şi a măsurilor de carantină.

Sursa: News24.ro.

Citește și