România U18 a pierdut meciul amical cu Slovacia U18, cu 1-2

0

Echipa naţională U18 a României a pierdut meciul amical disputat marți, la Centrul Naţional de Fotbal de la Buftea, cu selecţionata similară a Slovacia, scor 1-2. Golul tricolorilor a fost marcat de Ianis Stoica, jucătorul care aparține de FCSB, însă e împrumut la Petrolul.

Fiul lui Pompiliu Stoica a irosit şi un penalty care ar fi putut aduce egalarea. Joi, de la ora 11:00, tot la Buftea, are loc meciul retur. Prima repriză a meciului desfăşurat la Buftea a fost una echilibrată, însă slovacii au intrat în avantaj la pauză după golul marcat în minutul 41 de căpitanul Suslov, care a şutat la colţul scurt din interiorul careului, anunţă FRF pe site-ul oficial.

La pauză, Oprescu a efectuat trei schimbări, iar jocul tricolorilor s-a schimbat în bine. Totuşi, după ce Ianis Stoica a lovit bara (55), slovacii s-au desprins la două goluri după reuşita lui Javro (57). Patru minute mai târziu, dominarea românilor a fost răsplătită, Ianis Stoica marcând din careu după o centrare a lui Ahmed Bani. Stoica putea restabili egalitatea în minutul 72, dar acesta a ratat lovitura de la 11 metri dictată de “centralul” Coza după un henţ în careu al lui Csaba.

Sursa: News24.ro.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close