România U21-Irlanda de Nord U21, scor 2-0, în minutul 59. Valentin Mihăilă a majorat avantajul

0

România U21 o conduce pe reprezentativa similară a Irlandei de Nord, scor 2-0, în meciul care se dispută pe Stadionul „Anghel Iordănescu”, din Voluntari, în preliminariile EURO 2021. Valentin Mihăilă a majorat avantajul tricolorilor.

În minutul 59, Mihăilă a primit în interiorul careului de la Dennis Man, Oaidă a lăsat mingea să treacă, iar jucătorul Universității Craiova a șutat în forță, reușind să ducă scorul la 2-0.

În minutul 48, Tudor Băluţă a punctat pentru 1-0, după o fază confuză petrecută în careul Irlandei de Nord. Adrian Petre a încercat de două ori să şuteze spre poartă, însă a trimis în blocaj, iar mingea a ajuns la jucătorul lui Brighton & Hove Albion, care a trimis în plasă, după ce mingea a lovit bara iniţial.

Din minutul 38, oaspeţii evoluează în inferioritate numerică. Dennis Man a fost lansat bine în adâncime, dar s-a ciocnit cu portarul Conor Hazard, în apropierea careului mare. Cei doi au petrecut aproximativ trei minute pe gazon, primind îngrijiri medicale. În cele din urmă, după apariţia vizibilă a sângelui pe faţa românului, portarul Irlandei de Nord a fost eliminat direct de arbitru.

Selecţionerul oaspeţilor a fost nevoit să îl scoată pe mijlocaşul Ethan Galbraith, în locul său intrând portarul de rezervă, Liam Hughes.

La ora transmiterii acestei ştiri, România U21 evoluează împotriva Irlandei de Nord U21, pe stadionul „Anghel Iordănescu”, din Voluntari, în preliminariile EURO 2021.

Sursa: News 24 Romania.

Citeste continuarea aici

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close