Sapte percheziţii domiciliare, într-un dosar de evaziune fiscală

0

Poliţiştii bucureşteni efectuează luni şapte percheziţii domiciliare în Capitală şi în judeţele Ilfov şi Neamţ, într-un dosar de evaziune fiscală, prejudiciul cauzat bugetului fiind estimat la 610.000 de lei.

”În această dimineaţă, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pun în aplicare şapte mandate de percheziţie domiciliară în Bucureşti şi în judeţele Ilfov şi Neamţ, într-un dosar de evaziune fiscală”, se arată într-un comunicat al DGPMB, transmis AGERPRES.

Şapte persoane ar urma să fie conduse la sediul poliţiei pentru audieri.

În urma cercetărilor efectuate de poliţişti a rezultat presupunerea rezonabilă că, în perioada 2012 – 2014, reprezentanţii unor societăţi comerciale din Bucureşti ar fi înregistrat în contabilitate şi ulterior ar fi declarat la organele fiscale achiziţii fictive de bunuri în valoare de 1.900.000 de lei, de la firme de tip ”fantomă”, precizează DGPMB.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat este estimat la 610.000 de lei.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcţiei de Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Sursa: News24.ro.

Citeste continuarea Aici

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close