Schimbările climatice din secolul VI d.Hr. citite pe o celebră piatră runică, din secolul IX

0

Una dintre cele mai faimoase pietre runice, aşa-numita piatră Rök din secolul IX, a fost inscripţionată de un tată care şi-a pierdut fiul şi care se temea de repetarea schimbărilor climatice care au afectat Scandinavia cu câteva secole înainte, conform concluziilor unui nou studiu, informează AFP şi The Guardian.

Piatra runică Rök a fost ridicată în secolul IX în apropiere de lacul Vättern, din zona centrală a Suediei. Pe această stelă se află cea mai lungă inscripţie runică descoperită vreodată, o inscripţie formată din peste 700 de rune ce acoperă toate feţele stelei.

Istoricii susţin că această stelă a fost ridicată de un tată în memoria fiului său mort, însă înţelesul exact al acestor rune rămăsese un mister pentru că unele părţi din text lipsesc, iar textul conţine forme diferite de scriere runică.

Textul de pe piatra runică face trimitere la faptele de vitejie ale lui „Theodoric”, despre care unii istorici sunt de părere că ar fi Theodoric cel Mare, un conducător din secolul VI al ostrogoţilor – de pe teritoriul din prezent al Italiei.

Cercetători de la trei universităţi suedeze au ajuns însă recent la concluzia că înscrisul de pe piatra runică se referă la o perioadă de timp în care iernile erau extraordinar de grele, chiar şi pentru nordul scandinav, vikingul care a realizat această rună dorind să pună moartea fiului său într-un context mai larg.

„Inscripţia vorbeşte despre tristeţea simţită după moartea unui fiu şi despre teama declanşării unei noi crize climatice similare celei catastrofale produse după anul 536”, conform autorilor noului studiu ce a fost publicat miercuri.

Această criză climatică din secolul VI a fost provocată, conform celor mai acceptate teorii, de o serie de erupţii vulcanice care au dus la scăderea temperaturii medii globale, distrugând recoltele şi provocând foamete. Conform estimărilor, în această perioadă, populaţia din peninsula scandinavă a scăzut cu 50%, iar amintirea acelor vremuri a fost păstrată de-a lungul generaţiilor, influenţând miturile şi legendele vikinge.

Noua interpretare a fost obţinută în baza unei colaborări între cercetători din cadrul mai multor discipline, printre care filologi, arheologi şi istorici ai religiilor.

Unele pasaje inscripţionate pe stelă vorbesc despre o bătălie care a ţinut mai mult de 100 de ani, iar conform noii interpretări, ar fi vorba despre lupta continuă dintre lumină şi întuneric, cald şi rece, viaţă şi moarte.

Înscrisurile de pe piatra runică descriu şi o serie de evenimente petrecute în cursul vieţii autorului lor, „evenimente care acestuia i s-ar fi părut că prevestesc ceva rău”.

„O puternică furtună solară a colorat cerul în roşu aprins, culturile agricole au avut de suferit pentru că vara a fost neobişnuit de rece, iar ulterior, o eclipsă solară s-a produs imediat după răsărit”, conform lui Bo Gräslund, profesor de arheologie la Universitatea Uppsala.

„Chiar şi un singur astfel de eveniment ar fi fost suficient să ridice iar temeri cu privire la încă o Fimbulwinter”, a adăugat Graslund făcând trimitere la iarna care durează trei ani în mitologia nordică şi care reprezintă la rândul ei un semn că se apropie momentul Ragnarok – războiul zeilor şi sfârşitul lumii în mitologia vikingă.

Sursa: News24.ro.

- Advertisement -

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata