Şcoala de Vară organizată de combinatul siderurgic din Galaţi

0

A început Şcoala de Vară, un program educaţional prin care combinatul siderurgic din Galaţi doreşte să atragă noi specialişti şi să îşi întărească legăturile cu mediul educaţional. astfel, un număr de 45 de studenţi din şapte centre universitare, beneficiază de acest program, a anunţat, miercuri, directorul de comunicare al companiei, Dorian Dumitrescu.

Timp de zece săptămâni, cât durează acest program, studenţii din Galaţi, Bucureşti, Braşov, Iaşi, Constanţa, Craiova şi Cluj-Napoca, vor lucra alături de mentori – specialişti din cadrul combinatului -, pentru a înţelege realităţile industriale actuale şi pentru a contribui la rezolvarea unor probleme reale, care vor apărea in cadrul combinatului.

În aceste condiţii, ediţia din acest an se desfăşoară cu respectarea strictă a regulilor interne din combinat care să prevină infectarea cu COVID- 19, iar unele activităţi vor fi susţinute şi online.

La deschiderea Şcolii de Vară, din acest an, realizată prin video-conferinţă, studenţii au purtat un dialog deschis cu conducerea combinatului siderurgic.

„Faptul că aţi fost selectaţi în acest program înseamnă că aţi făcut un prim pas în carieră şi în dezvoltarea voastră profesională. Sperăm să veniţi cu idei şi viziuni proaspete de a îmbunătăţi procesele din companie. Acum aveţi şansa de a pune în practică principiile învăţate în facultate. E un mediu perfect de dezvoltare pentru orice student care doreşte acest lucru”, le-a transmis studenţilor, directorul combinatului, Bogdan Grecu.

Aşadar, Şcoala de Vară a combinatului siderurgic din Galaţi, a fost lansată în 2012,   face parte din programului de Internship şi se află la a IX-a ediţie, care a avut ca rezultat atât pregătirea a 350 de studenţi, cât şi angajarea a 120 de noi specialişti in acest domeniu de activitate.

Sursa: News24.ro.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close