Scrisoarea pastorală a episcopului greco-catolic Florentin Crihălmeanu

0

Episcop greco-catolic de Cluj-Gherla, la mărita Sărbătoare a Naşterii după trup a Domnului şiDumnezeului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos

Florentin, din harul şi mila Atotputernicului Dumnezeu, prin graţia Sfântului Scaun Apostolic al Romei, Episcop al Eparhiei de Cluj-Gherla, a românilor, onoratului cler împreună-slujitor, cuvioaselor persoane consacrate mult rugătoare, iubiţilor creştini greco-catolici şi tuturor credincioşilor creştini, de Dumnezeu iubitori, frăţeşti urări de sărbătoare şi arhierească binecuvântare!

„Prin aceasta s-a arătat iubirea lui Dumnezeu către noi, că pe Fiul Său, cel Unul născut, L-a trimis Dumnezeu în lume, ca prin El noi să avem viaţă” (cf. 1Io 4,9).
Iubiţi credincioşi,

Sărbătoarea Naşterii Domnului, Crăciunul, ne dezvăluie planul de iubire al lui Dumnezeu cu noi, oamenii. Este acel „vis de iubire” divin prin care Dumnezeu doreşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi să ajungă la cunoaşterea adevărului (cf. 1Tim 2,4). Dumnezeu Însuşi coboară în neamul omenesc, pentru ca prin viaţa, moartea şi învierea Lui să ne sfinţească şi să ne deschidă tuturor o nouă perspectivă de viaţă.

Adeseori, în lumea de astăzi întâlnim persoane cărora li se pare că nu văd nicio perspectivă de viitor. În societatea aflată în continuă schimbare, omul are tendinţa de a se închide într-un prezent repetitiv, în obişnuinţe.

Sărbătoarea Crăciunului este trăită uneori prin prisma acestor obişnuinţe, a emoţiilor „artificiale” pe care ni le creăm (cadouri, bradul, ospăţul etc.), dar evenimentul Naşterii Domnului este mai mult decât o simplă reîntoarcere în timp în fiecare an.

De fapt, ce reprezintă pentru noi, creştinii, Sărbătoarea Naşterii Domnului, pe care o celebrăm în fiecare an la 25 decembrie? Pentru creştini nu este vorba de un mit repetitiv sau de închiderea în cercul rememorării unor evenimente istorice, ci cu fiecare sărbătoare, ascultând şi aprofundând perspectiva speranţei pe care Fiul lui Dumnezeu Întrupat ne-o deschide, înţelegem că avem un viitor: acela al fericirii veşnice.

Această perspectivă de viitor oferă un sens vieţii noastre, dăruindu-ne bucuria şi elanul angajării cu încredere în realizarea idealului sfinţeniei. Să ne deschidem sufletele spre această bucurie a speranţei, pe care să o insuflăm şi celor care sunt dezamăgiţi de realitatea fără perspective în care trăiesc.

„Să avem curajul să visăm!”, ne îndeamnă Papa Francisc. Să avem curajul să intrăm şi noi în acest „vis minunat” al lui Dumnezeu cu oamenii! Vă invit acum, la ceasul Sfintei Sărbători, să ieşim din cercul strâmt al realităţilor cotidiene şi să pătrundem în visul Său, meditând asupra viselor dreptului Iosif, părintele ocrotitor al Pruncului Divin şi soţul Fecioarei Maria.

Sunt patru asemenea momente în care cuvântul lui Dumnezeu pătrunde în sufletul său curat şi ascultător şi devine trăire, împlinire a planului divin. De fiecare dată, într-un context dificil, îngerul Domnului îi transmite porunca divină, îi dezvăluie planul lui Dumnezeu şi rolul pe care îl va avea, oferindu-i şi o motivaţie raţională. Iosif, trezindu-se, împlineşte de fiecare dată cu fidelitate ceea ce îngerul îi poruncise.

După fiecare vis şi împlinire a poruncii primite de Iosif, Evanghelistul Matei citând profeţii ale Vechiului Testament confirmă că aceste acţiuni se aflau deja în proiectul lui Dumnezeu, în „visul” Său de mântuire pentru omenire.

1. Primul vis al lui Iosif – Primirea Mariei
„Iosif, nu te teme să o primeşti pe Maria” (cf. Mt 1,20)

Despre Naşterea Domnului nostru Isus Hristos ne vorbesc două din cele patru evanghelii. Evanghelia după Matei se adresa evreilor şi prezintă naşterea şi copilăria lui Isus din perspectiva tatălui ocrotitor, Iosif. Evanghelia de la Luca se adresa grecilor şi relatează aceste evenimente din perspectiva Fecioarei Maria, mama lui Isus.

Atât Maria, cât şi Iosif primesc vestea naşterii Mântuitorului de la îngeri. Spre deosebire de Maria, care dialoghează cu îngerul, Iosif primeşte mesajul îngeresc în vis. Cu fiecare vis, Iosif primeşte o nouă misiune ce deschide spre un nou orizont şi o nouă perspectivă de viaţă.

Evangheliile ne spun că Iosif şi Maria erau logodiţi, dar încă nu locuiau împreună. Era perioada premergătoare căsătoriei, după care logodnicul urma să o primească pe logodnica sa în casa lui. Căsătoria trebuia să sigileze legătura de familie. În acest timp, Iosif află că Maria aştepta deja un prunc.

Iosif visa la o căsnicie fericită cu Maria, binecuvântată cu mulţi copii. Acum, în noua situaţie, visul lui se destramă şi trăieşte o puternică deziluzie. Este un moment de îndoială şi cumpănă. Pe de o parte, dacă ar fi primit în casa lui o femeie adulteră ar fi călcat legea; pe de altă parte, dacă ar fi denunţat-o public, ar fi expus-o pedepsei cu moartea (cf. Dt 22, 20-21). Dar, pentru că o iubeşte cu adevărat şi nu îi doreşte răul, Iosif caută o altă soluţie şi îşi face un nou plan de viaţă: să o părăsească în ascuns fără ca cineva să cunoască motivul şi vina ar fi căzut asupra lui.

Paradoxal, în timpul somnului, atunci când Iosif se detaşează de gândurile proprii, de logica personală, Dumnezeu îi poate revela proiectul Său de viaţă: planul divin şi soluţia ce oferă o nouă perspectivă. Îngerul îi spune: „Iosife, fiul lui David, nu te teme să o primeşti pe Maria, logodnica ta, căci ceea ce s-a zămislit într-însa este de la Spiritul Sfânt” (cf. Mt 1,20).

Iosif era din tribul lui Iuda, din neamul şi casa lui David. Mesajul îngeresc îl numeşte „fiul lui David” arătându-i că este cunoscut de Dumnezeu şi, totodată, confirmând profeţiile prin care Mesia trebuia să se nască din neamul lui David (cf. Is 9,6; Lc 1,32).

Tot în vis, Iosif află numele şi rolul pe care Pruncul îl va avea. Se va numi Isus, care înseamnă „Dumnezeu mântuieşte”, şi exprimă misiunea pe care Fiul lui Dumnezeu o avea, aceea de a mântui pe fiii poporului lui Israel de păcatele lor (cf. Mt 1,21).

Astfel, aflând originea maternităţii Mariei şi acceptând motivaţia supranaturală, teama lui Iosif dispare. El va primi cu bucurie planul divin şi misiunea care îi revine ca soţ al Mariei, aceea de a o primi în casa lui şi, la timpul rânduit, de a da fiului Mariei numele de Isus.

Iosif, om drept şi credincios, îşi dă seamă că Dumnezeu i-a vorbit prin acel înger, chiar dacă nu înţelege pe deplin misterul zămislirii de la Spiritul Sfânt.
Trezindu-se din somn, el împlineşte cu fidelitate tot ce i se poruncise. Lăsând la o parte orice întristare, resentiment sau tulburare, îi primeşte în casa lui pe Maria şi pe Pruncul zămislit în sânul ei. Ca urmare, devine soţul Mariei şi tatăl ocrotitor al lui Isus.

Cuvântul divin pe care Iosif îl primeşte în sufletul său devine o lumină ce îi descoperă propriile limite, dar deopotrivă îl ridică spre o nouă speranţă de viaţă. Iosif se va lăsa modelat din interior, pentru a putea „întrupa” mai fidel Voinţa divină în viaţa lui. Ascultarea lui Iosif transformă visul în realitate, împlinind astfel planul mântuirii aşa cum fusese prevestit de proroci. Evanghelistul Matei confirmă aceasta citând cuvântul prorocului Isaia: „Iată, fecioara va zămisli şi va naşte un fiu şi îi vor pune numele Emanuel!” (cf. Mt 1,23; Is 7,14). Aşadar, toate acestea făceau parte din „visul lui Dumnezeu” pentru mântuirea poporului Său.

Arhanghelul Gabriel vestise Mariei că va fi mama „Fiului Celui Preaînalt”. Probabil acelaşi mesager ceresc îi poruncise lui Iosif să o primească pe Maria în casa lui, devenind tatăl ocrotitor al Pruncului divin. Astfel, putem afirma că Domnul şi-a ales „părinţii” din neamul omenesc, aceia care Îl vor creşte şi-L vor educa. Totul este pregătit pentru venirea pe lume a Fiului lui Dumnezeu.

În situaţiile dificile ale vieţii noastre, modelul luminos al Sfântului Iosif ne învaţă să primim Cuvântul divin şi, cu răbdare, să ne lăsăm călăuziţi de el. Să nu luăm decizii pripite sub presiunea evenimentului, să discernem bine vocea şi voinţa lui Dumnezeu, iar apoi să avem curajul de a împlini voinţa divină.

2. Al doilea vis al lui Iosif – Fuga în Egipt

„Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi fugi în Egipt” (cf. Mt 2,13)

Venirea pe lume a Pruncului divin s-a petrecut în sătucul Betleem, locul în care Maria şi Iosif veniseră din porunca Împăratului roman, pentru recensământ. Peştera de pe câmpul păstorilor a fost primul sălaş pământesc al Pruncului ceresc, în noaptea friguroasă de iarnă, iar culcuşul, un braţ de paie aşezat în ieslea animalelor.

Cât de mult şi-ar fi dorit Maria şi Iosif să-L poată întâmpina pe micul Prunc într-un pătuţ frumos, pe un aşternut moale, curat, într-o încăpere caldă, primitoare! Toate acestea au rămas însă doar visuri… Încă de la începutul vieţii Sale pe pământ, Domnul alesese sărăcia, condiţiile modeste, anonimatul.

Acolo, la Betleem îi vor vizita păstorii şi apoi, după câtăva vreme, magii de la Răsărit. Între timp Iosif, harnicul tâmplar, construise o căsuţă şi un mic atelier de lucru din care să-şi întreţină familia. Se gândeau că vor rămâne acolo până când Pruncul Isus va mai creşte, după care se vor întoarce la Nazaret.

Planul Domnului era însă altul. Îngerul Domnului se arată a doua oară în vis lui Iosif şi îi cere să plece imediat în Egipt, căci este în pericol viaţa Pruncului: „Sculându-te, ia Pruncul şi pe mama Lui, fugi în Egipt şi stai acolo până când îţi voi spune, pentru că Irod are de gând să caute Pruncul ca să-l ucidă!” (cf. Mt 2,13).

De-abia apucase să-şi construiască o căsuţă, să-şi facă o situaţie socială în Betleem, şi-acum, i se cerea să renunţe la tot ce agonisise în acest răstimp. Degrabă trebuie să pornească, în miez de noapte, cu Copilul mic şi mama Lui, într-o călătorie de sute de kilometri, pe un drum necunoscut, spre o ţară străină. Iosif nu stă pe gânduri nicio clipă şi, sculându-se, ia Pruncul şi pe mama Lui şi, chiar în acea noapte, pleacă imediat spre Egipt (cf. Mt 2,14).

Dacă primul vis al lui Iosif rezolva un conflict interior şi deschidea o nouă perspectivă de viaţă, cel de-al doilea marchează începutul unui nou răstimp de nesiguranţă, dar salvează ce era mai important: viaţa Pruncului divin. Ocrotirea lui Isus este misiunea lor, a părinţilor. El este sensul şi scopul vieţii lor de familie. De aceea, în text, Maria va fi amintită de-acum doar în relaţie cu Pruncul, ca „mama Lui”.

O profundă teologie se dezvăluie prin această simplă formulă repetată de evanghelistul Matei: „Pruncul şi mama Lui”. Mai întâi este Copilul Isus, Cuvântul Întrupat, primul, începutul, apoi urmează mama Lui, neprihănita Fecioară Maria, şi apoi ceilalţi. Iosif, tăcut şi smerit, rămâne mereu în „umbra” Tatălui ceresc.
Pentru mica familie, fuga în Egipt înseamnă un nou statut de viaţă, acela de emigranţi, dar şi curajul de a lua totul de la început, de a se încredinţa în „mâinile Domnului”.
Toate acestea sunt confirmate de evanghelistul Matei ca o împlinire a prorociilor Vechiului Testament şi deci, parte a planului divin: „Din Egipt L-am chemat pe Fiul meu” (Mt 2, 15; Os 11,1).

Admirabilă este ascultarea, disponibilitatea şi detaşarea lui Iosif! Un om care nu cere explicaţii, nu se plânge şi nu este alipit de cele materiale, prin care Domnul îşi poate împlini planul Său oriunde şi oricând.

Uneori, chiar şi în zilele noastre, există persoane care trec prin momente dificile de persecuţie, de calomnie, de ameninţare cu moartea din partea „celor puternici” ai vremii. În zilele noastre, sunt peste 61 de milioane de refugiaţi, cărora li se cere să renunţe la stabilitatea, la siguranţa, la domiciliul lor şi să-şi părăsească ţara sau familia, din cauza sărăciei, a mizeriei, a persecuţiilor şi a războiului.

3. Al treilea vis al lui Iosif – Întoarcerea în pământul lui Israel

„Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi mergi în pământul lui Israel” (cf. Mt 2,20)

Despre viaţa Familiei Sfinte în Egipt avem foarte puţine detalii. Nu cunoaştem nici locul şi nici perioada de timp petrecută acolo. Evanghelistul Matei ne oferă un important reper istoric pentru următorul vis a lui Iosif.

După moartea regelui Iudeii, Irod cel Mare, Iosif primeşte a treia vizită a mesagerului ceresc în vis. Este o nouă poruncă şi o nouă misiune: „Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi mergi în pământul lui Israel, pentru că au murit cei care căutau [să ia] viaţa Pruncului!” (cf. Mt 2,20).

Din nou Iosif este chemat să lase tot ce avea şi tot ce agonisise şi să plece. Acum trebuie să se întoarcă în ţara de origine, la cei de acelaşi neam, tradiţie şi religie. Tot în vis, îngerul îi porunceşte să nu se stabilească în Iudeea, ci în Galileea.

Cu aceeaşi disponibilitate şi fidelitate, Iosif se supune Cuvântului divin, ajungând, împreună cu Pruncul şi cu mama Lui, din nou la Nazaret. În această întoarcere la origini, Matei vede, din nou, o împlinire a prorociilor Vechiului Testament (cf. Mt 2,23). Isus va fi numit „Nazarinean” după locul de provenienţă şi, probabil, datorită numelui pe care îl purtau cei care făceau un vot special de curăţie lui Dumnezeu (cf. Nm 6,2-21). Pentru Fiul lui Dumnezeu, acesta este şi apelativul care îi va însoţi întreaga Sa misiune. De la prezentarea la Templu şi până la jertfa Crucii, El va oferi cu iubire Tatălui ceresc votul de curăţie şi ascultare: jertfa Trupului Său pentru răscumpărarea păcatelor oamenilor. La încheierea misiunii Sale răscumpărătoare, titlul va rămâne sigilat deasupra Crucii: „Isus Nazarineanul Regele Iudeilor” (cf. Io 19,19).

Iosif, Pruncul Isus şi mama Lui revin la Nazaret, în locurile care le erau familiare, dar şi aici totul trebuie luat de la început. O nouă casă şi o nouă situaţie socială de construit. Un nou proiect de viaţă, un nou orizont care se deschide.

Iosif priveşte în urmă la primii ani ai căsătoriei lor, petrecuţi într-o continuă călătorie: de la Nazaret la Betleem, la porunca împăratului, de la Betleem în Egipt, la porunca îngerului, din Egipt din nou la Nazaret, din poruncă cerească. Plecase de-acasă, din Nazaret, cu gândul de a se întoarce imediat, dar, obligat de împrejurări, îşi construise o nouă casă la Betleem. După câtva timp, porunca divină îi ceruse să lase şi această casă şi să caute o altă „casă” în ţara Egiptului. Acum, când i se cere iarăşi să lase totul şi să se întoarcă „acasă”, Iosif ajunge să înţeleagă faptul că, pentru cel care este la dispoziţia Domnului, nu există „acasă” aici, pe pământ. „Casa” este acolo unde El îl cheamă sau îl trimite.

Visul întoarcerii „acasă” este foarte actual în zilele noastre pentru atâtea persoane plecate din motive de studiu, de muncă, de misiune, care aşteaptă cu nostalgie momentul reîntoarcerii în patrie, reîntâlnirea cu cei dragi şi revederea locurilor natale.

Viaţa dreptului Iosif nu a fost lipsită de incertitudini şi îndoieli. Dar, atunci când a înţeles voinţa divină, a avut puterea să renunţe cu smerenie la voinţa proprie şi să împlinească mereu cu fidelitate porunca îngerească. Evanghelistul Matei va demonstra de fiecare dată că, prin fiecare renunţare la planurile proprii şi prin ascultare, Iosif împlinea treptat planul de mântuire, „visul” divin de răscumpărare a neamului omenesc.

Iubiţi credincioşi, Poate vom fi ispitiţi să spunem: „Cât de uşor i-a fost lui Iosif!”. Pentru că, în situaţii dificile, îi apărea îngerul în somn şi îi spunea exact ce are de făcut. În felul acesta, nu îi mai rămânea decât să urmeze mesajul divin.

Dar nouă, astăzi, cine să ne transmită Cuvântul divin? Să ne amintim că avem fiecare câte un înger păzitor primit la Botez, dar astăzi avem chiar Cuvântul lui Dumnezeu cuprins în Sfânta Scriptură. Aşadar, mesajul divin este la îndemâna noastră. Oare ne facem timp să îl citim? Căutăm să găsim în Biblie răspunsul la situaţiile dificile ale vieţii?

Visele Sfântului Iosif ne amintesc că Sfânta Scriptură este Lumină pentru viaţa noastră chiar şi în „coşmarurile” vieţii: atunci când ne simţim trădaţi, ne dă puterea iertării şi a primirii celuilalt; atunci când suntem persecutaţi, ne invită să plecăm spre alte meleaguri; când suntem exilaţi, refugiaţi, ne ajută să revenim acasă; atunci când suntem osteniţi ne dă puterea de a ne ridica şi de a visa noi orizonturi de viitor.

Atâta timp cât vom fi în stare să visăm, vom menţine tinereţea spirituală a sufletului nostru, afirmă Papa Francisc. Visul este spaţiul privilegiat pentru căutarea adevărului, pentru că acolo nu ne apărăm de adevăr. Sfântul Iosif era un om cu inima deschisă, era „omul viselor”, dar nu un visător, avea sufletul deschis spre cer, dar picioarele pe pământ. De la dreptul Iosif putem cere şi noi capacitatea de a visa, pentru că, atunci când visăm la lucruri mari, frumoase, ne apropiem de „visul lui Dumnezeu”, de ceea ce El visează despre noi. Să nu pierdem capacitatea de a visa, pentru că a visa însemnă a deschide porţile viitorului şi a fi roditori în viitor (cf. Papa Francisc).

Iubiţi credincioşi,

La ceas de bilanţ, se cuvine să-I mulţumim Domnului pentru toate visurile frumoase care ne-au fost împlinite în acest an, cu adevărat istoric, 2019. În primul rând, deshumarea şi aducerea osemintelor Arhiereului Iuliu Hossu de la Cimitirul „Bellu” Catolic din Bucureşti la sediul episcopiei din Cluj (7-8 martie); apoi, încheierea Cauzei de beatificare a celor şapte episcopi greco-catolici români, la Roma (19 martie, Sărbătoarea Sf. Iosif); pe urmă, anunţul vizitei în România a Sf. Părinte Papa Francisc, cu beatificarea celor şapte episcopi greco-catolici martiri pentru credinţă (25 martie, Sărbătoarea Buna-Vestire); şi, nu în ultimul rând, fericita zi de 2 iunie, a Sfintei Liturghii pontificate de Sf. Părinte Papa Francisc pe Câmpia Libertăţii din cetatea Blajului, în cadrul căreia a avut loc ritul de beatificare a episcopilor noştri Vasile Aftenie, Valeriu Traian Frenţiu, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu şi Iuliu Hossu, cu recunoaşterea martiriului lor pentru credinţă.

Aducem mulţumire Domnului şi pentru cele 6 biserici şi 3 altare sfinţite în acest an, în care au fost aşezate relicvele Fer. Arhiereu Iuliu, pentru pelerinajele şi procesiunile făcute cu aceste relicve, pentru monumentele înălţate în memoria sa, pentru noile apariţii editoriale, precum şi pentru primul film artistic dedicat Fer. Arhiereu Iuliu, intitulat „Cardinalul”.

Doresc să mulţumesc tuturor acelora care au ascultat apelul nostru şi vă invit în continuare, iubiţi credincioşi, să trimiteţi la Cancelaria episcopală materiale semnificative (documente, fotografii, publicaţii, obiecte, mărturii vii etc.), care ar putea completa portretul Fer. Arhiereu Iuliu şi ne-ar putea ajuta în organizarea unei expoziţii omagiale.

Ne rugăm Sf. Iosif, tatăl ocrotitor al Pruncului Isus, soţul neprihănit al Fecioarei Maria, patronul Bisericii Universale şi patronul Eparhiei noastre, să mijlocească pentru noi, împreună cu fericiţii arhierei greco-catolici martiri, pentru ca, privind la modelul său de smerită ascultare, să învăţăm să discernem voinţa lui Dumnezeu în viaţa noastră, s-o împlinim cu fidelitate şi disponibilitate, şi astfel, să contribuim la împlinirea „visului” Său de mântuire cu fiecare dintre noi.

La lumina harului marii Sărbători a Naşterii Domnului, când, în clinchet de clopoţei şi minunate cântări, „visul lui Dumnezeu” pătrunde în realitatea noastră, ne rugăm Pruncului divin, prin mijlocirea Sf. Iosif, să vă inspire şi să vă împlinească dorinţele şi visurile ce sunt spre mântuirea sufletelor şi să vă dăruiască: Sărbători binecuvântate, cu bucurie sfântă în toate!

La mulţi ani sfinţi, cu sănătate!
Florentin
Episcop de Cluj-Gherla

Dată în Cluj-Napoca, din reşedinţa episcopală, la Marea Sărbătoare a Naşterii după trup a Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos, în Anul Domnului 2019, al 319-lea de la Sfânta Unire cu Biserica Romei, al 167-lea de la întemeierea Eparhiei de Gherla, al 90-lea de la transferarea sediului episcopal la Cluj, al 15-lea de la ridicarea la rangul de Arhiepiscopie Majoră a Bisericii noastre şi al 7-lea an de pontificat al Sf. Părinte Papa Francisc, al 15-lea an al Pf. Părinte Arhiepiscop Card. Lucian în tronul Arhiepiscopiei Majore de Făgăraş şi Alba-Iulia, la Blaj, al 23-lea an al episcopatului nostru şi al 18-lea în tronul arhieresc al Eparhiei de Cluj-Gherla.

Noapte de vis

Noapte de vis, timp preasfânt!
Toate dorm pe pământ;
Două inimi veghează,
Pruncul dulce visează
Într-un leagăn de cânt,
Într-un leagăn  de cânt.

Sursa: News24.ro.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close