Se estimeaza pentru 2020 un deficit al bugetului de stat de 8,5%

0

Potrivit unui comunicat al organizaţiei CFA România, analistii anticipează pentru 2020 un deficit al bugetului de stat de 8,5% şi o rată a şomajului la final de an de 7,8%,  remis miercuri AGERPRES.

„În cadrul sondajului pentru luna aprilie 2020 au fost adăugate şi patru întrebări suplimentare, cu privire la: impactul economic al coronavirusului: cea mai mare parte a respondenţilor (38,8%) anticipând că acesta se va resimţi puternic până în trimestrul I al anului 2021; deficitul bugetului de stat anticipat pentru anul 2020: valoarea medie a anticipaţiilor este 8,5%; evoluţia, în termeni reali a PIB în anul 2020: valoarea medie a anticipaţiilor este -4,0%; rata şomajului la finalul anului 2020: valoarea medie a anticipaţiilor este 7,8%”, se arată în comunicat.

Iar in ceea ce priveşte cursul de schimb euro/leu, în jur de 90% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfel valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,8989, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,9424.

Astfel, rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (iunie 2021/iunie 2020) a înregistrat o valoare medie de 3%.

„Sunt de remarcat anticipaţiile de majorare a primei de risc a României, aproximativ 69% dintre participanţi prevăzând o creştere a preţului CDS cu scadenţă de 5 ani. De asemenea, peste 69% dintre participanţi consideră preţurile proprietăţilor imobiliare din marile oraşe ca fiind supraevaluate”, se mai spune în comunicatul citat.

Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA,  in luna mai 2020, in România  a crescut faţă de luna anterioară cu 3,7 puncte până la valoarea de 36 puncte, (faţă de aceeaşi lună a anului anterior, Indicatorul a scăzut cu 15,5 puncte). Această evoluţie s-a datorat ambelor componente ale Indicatorului.

Astfel, Indicatorul condiţiilor curente a crescut faţă de luna anterioară cu 4,8 puncte, până la valoarea de 19,4 puncte (faţă de aceeaşi lună a anului anterior, Indicatorul condiţiilor curente a scăzut cu 38,9 puncte). Indicatorul anticipaţiilor a crescut cu 3,1 puncte până la valoarea de 44,4 puncte (faţă de aceeaşi lună a anului anterior, Indicatorul anticipaţiilor a scăzut cu 3,7 puncte).

Indicatorul de Încredere Macroeconomică, a fost lansat de către Asociaţia CFA România în luna mai 2011 şi reprezintă un indicator prin intermediul căruia organizaţia doreşte să cuantifice anticipaţiile analiştilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an. De asemenea, sondajul în baza căruia este calculat Indicatorul include şi întrebări referitoare la evaluarea condiţiilor curente macroeconomice.

Sursa: Financiarul.ro.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close