Se recuperează o parte din pierderi pe fondul creşterii preţului petrolului

0

După ce creşterea pretului petrilului, după ce luni cotaţiile au înregistrat o scădere de aproape 25%şi speranţele privind noi măsuri de stimulare au mai redus o parte din îngrijorările referitoare la impactul epidemiei de coronavirus asupra economiei, principalele burse europene au recuperat marţi o parte din pierderile semnificative înregistrate în şedinţa precedentă,  transmite Reuters.

Indicele pan-European STOXX 600 înregistra marţi la ora 8:08 GMT o creştere de 1,6%, care este însă departe de a compensa prăbuşirea de 7% înregistrată luni.

Indicele pentru companiile europene din sectorul petrolier consemnează o creştere de 3,6%, în condiţiile în care preţul petrolului a înregistrat o revenire de 5% după cea mai mare scădere procentuală înregistrată într-o singură zi de preţul petrolului după data de 17 ianuarie 1991, când a izbucnit primul război din Golf.

Indicele FTSE 100 al Bursei de la Londra a deschis şedinţa în creştere cu 1,8% până la 6.073,61 puncte. Indicele DAX al Bursei de la Frankfurt a deschis şedinţa de marţi în creştere cu 1,14% până la 10.746,38 puncte, după ce luni acelaşi indice a înregistrat cea mai mare scădere procentuală de după atentatele teroriste din 11 septembrie 2001. Indicele CAC 40 al Bursei de la Paris afişa o creştere de 1,7% până la 4.787,17 puncte iar la Milano indicele FTSE MIB era în creştere cu 1% până la 18.65,21 puncte, după ce luni a suferit o cădere de peste 11%.

După cea mai mare prăbuşire din ultimii 29 de ani, pe fondul speranţelor că guvernele vor adopta noi măsuri de stimulare a economiei, cotaţia barilului de petrol a crescut marţi cu peste 5%. Preşedintele Donald Trump a promis luni că va adopta măsuri „de amploare” pentru susţinerea economiei americane, iar guvernul japonez a anunţat că intenţionează să cheltuie peste patru miliarde de dolari pentru a contracara efectele epidemiei de coronavirus.

După ce luni cotaţiile au înregistrat o scădere de aproape 25%, in jurul orei 7:38 GMT, cotaţia futures a barilului de petrol Brent a crescut cu 1,76 dolari, sau 5,1%, până la 36,12 dolari în timp ce cotaţia futures a barilului de petrol West Texas Intermediate (WTI) a crescut cu 1,65 dolari, sau 5,3%, până la 32,78 dolari.

Sursa: Financiarul.ro.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close