Senat/Comisia juridică: Senatorul Florian Bodog va fi audiat săptămâna viitoare; DNA a solicitat încuviinţarea începerii urmăririi penale

0

Membrii Comisiei juridice a Senatului îl vor audia, la începutul săptămânii viitoare, pe fostul ministru al Sănătăţii, social-democratul Florian Bodog, pentru care DNA a solicitat Camerei Superioare încuviinţarea începerii urmăririi penale în cazul său, a afirmat preşedintele acestei comisii, Robert Cazanciuc.

"Domnul Bodog are termen până luni să depună notă scrisă, dacă doreşte, cu apărările domniei sale, urmând ca în prima şedinţă a comisiei, luni sau marţi, să fie audiat. Ideea era ca membrii comisiei să vadă notele scrise, dacă apreciază că e nevoie să se apere şi în acest fel", a spus Cazanciuc la finalul şedinţei Comisiei juridice de miercuri, la care a participat şi senatorul Bodog.

Cazanciuc a precizat că termenul pentru raport acordat de Biroul permanent Comisiei juridice este 16 septembrie, dar în şedinţa de luni se va stabili dacă este necesară o solicitare de prelungire a acestui termen.

"O să vedem dacă avem un cvorum luni. Dacă o să putem avea cvorum luni, s-ar putea să facem o şedinţă luni, pentru a fi în acest termen. Dacă nu, o să cerem prelungire. De fapt nu e o prelungire, din punctul meu de vedere, termenul se împlineşte din momentul în care Comisia a fost sesizată, miercuri sau joi", a explicat Cazanciuc.

Senatorul Florian Bodog a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, că se va prezenta singur la audieri, fără avocat. El a subliniat că toţi consilierii săi personali au fost prestat activităţi pentru care au fost remuneraţi.

Procurorul general interimar Bogdan Licu a transmis Senatului, la începutul lunii iulie, cererea DNA de ridicare a imunităţii fostului…

Citeste continuarea aici

Loading...

- Advertisement -

Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata