Serviciul Apple Music, lansat în alte 52 de ţări

0

Grupul Apple a realizat marţi cea mai importantă extindere a serviciilor sale pe pieţe noi după o pauză de 10 ani, iar Apple Music a devenit disponibil în alte 52 de ţări (167 în total), semn că gigantul american din domeniul noilor tehnologii continuă să pună accent pe diversificarea veniturilor sale, informează AFP.

Totodată, serviciile App Store (magazinul Apple de aplicaţii mobile), Apple Arcade (jocuri video), Apple Podcasts şi iCloud (stocare dematerializată), diponibile deja în 155 de ţări, vor putea fi accesate de acum înainte pe 175 de pieţe, potrivit unui comunicat al grupului american.

Noile teritorii vizate de această extindere ţintesc în special Africa. Apple Music va ajunge astfel în Camerun, Coasta de Fildeş, Maroc, Republica Democrată Congo, Rwanda şi alte 20 de ţări de pe acest continent.

Această operaţiune va permite consolidarea prezenţei globale a Apple Music, cea de-a doua platformă de muzică difuzată în streaming de pe plan mondial, care avea aproximativ 60 de milioane de abonaţi în iunie 2019, potrivit unui interviu acordat de un vicepreşedinte al grupului american pentru site-ul specializat Numerama.com.

Platforma Spotify, disponibilă în mai puţine pieţe, avea 124 de milioane de abonaţi la sfârşitul anului 2019, conform acestei companii suedeze, lider mondial al sectorului.

Apple negociază de peste un an cu editori, case de discuri şi alţi deţinători de drepturi muzicale pentru a putea să propună un catalog mai amplu.

Însă extinderea operaţiunilor sale se produce în plină criză economică provocată de pandemia de COVID-19.

Pe de-o parte, utilizarea platformelor de divertisment şi a jocurilor video online a explodat în ultimele săptămâni în urma izolării la domiciliu a sute de milioane de persoane şi de familii.

Dar „consumul de conţinuturi audio pe internet a basculat de la streaming muzical către radio”, a constatat Abhilash Kumar, analist la Counterpoint, într-un comentariu publicat la începutul lunii aprilie.

Preţul corect

„În zonele foarte afectate, oamenii sunt îngrijoraţi şi îşi pornesc aparatele de radio şi televizoarele în permanenţă, pentru a urmări buletinele de ştiri. Posturile de televiziune şi podcasturile trec printr-o perioadă de avânt, în timp ce elanul de ascultare a muzicii în streaming s-a întrerupt”, a detaliat acelaşi specialist.

În plus, noile pieţe vizate de Apple nu se anunţă uşor de cucerit. Obiceiul de a plăti pentru muzica online nu a fost încă adoptat în numeroase ţări unde nivelul de trai nu permite acest fel de cheltuieli.

În plus, accesul pe internet la muzica „gratuită” (finanţată din publicitate) este destul de facil.

Apple a decis în acest context să propună şase luni de abonament gratuit pentru noii utilizatori (în loc de trei luni cât oferea de obicei).

Preţul abonamentului variază în funcţie de ţară, de la 3 dolari pe lună în Mozambic, Libia şi Myanmar, la 5 dolari pe lună în Qatar şi Georgia şi la 11 dolari pe lună în Islanda, de exemplu.

Serviciul muzical american promovează totodată liste diferite în funcţie de zonele geografice, precum „Afrobeats Hits” şi „Ghana Bounce”.

Conform companiei Counterpoint, piaţa muzicii difuzate în streaming a ajuns la 358 de milioane de abonamente pe plan mondial în 2019. Acelaşi cabinet specializat estimează că acest număr va ajunge la 450 de milioane până la sfârşitul anului 2020.

Numerar disponibil

„Amazon, Apple şi Google au început să-şi concentreze eforturile pe acest sector şi au suficient numerar disponibil pentru a le da de gândit directorilor de la Spotify”, a declarat Abhilash Kumar.

„Apple Music şi-a îmbunătăţit aplicaţia cu funcţia ‘Noapte’, playlist-uri editorializate pentru a ţinti anumite grupuri”, a precizat acelaşi specialist.

Precedenta extindere de amploare a grupului american datează de aproape 10 ani, când a lansat iTunes, biblioteca sa muzicală, în 56 de ţări.

În ultimii ani, Apple şi-a construit un întreg ecosistem de servicii, mizând pe divertisment (muzică, jocuri video, seriale şi filme), modalităţi de plată (Apple Card şi Apple Pay) şi ştiri (Apple News+).

Acest univers online permite fidelizarea utilizatorilor aparatelor sale, mai puţin dispuşi să schimbe marca telefoanelor lor mobile, a tabletelor şi a computerelor personale odată ce au contractat aceste servicii.

Veniturile derivate din aceste platforme ajută grupul Apple să compenseze perioada mai puţin fastă prin care trece domeniul smartphone-urilor.

La jumătatea lunii februarie, grupul american a anunţat că nu îşi va atinge obiectivele de vânzări fixate pentru primul trimestru al anului 2020 din cauza crizei economice provocate de noul coronavirus.

Reprezentanţii Apple au invocat în special dificultăţile de aprovizionare cu iPhone-uri, fabricate în China, şi scăderea cererii pentru produsele sale, în contextul în care numeroase magazine din lumea întreagă sunt închise în această perioadă.

Sursa: News24.ro.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close