Simona Gherghe a dezvăluit care este motivul pentru care a renunțat la emisiunea „Acces Direct”: „M-a consumat foarte tare”

0

Simona Gherghe a anunțat în urmă cu puțin timp că va renunța la emisiunea „Acces Direct”, pe care o prezenta de nouă ani, iar acum a spus care sunt adevăratele motive pentru care a luat această decizie.

După nouă ani de „Observator” și încă pe atât de „Acces Direct”, Simona Gherghe, proaspăta mămică a doi copii, a simțit că are nevoie de o schimbare, drept pentru care a renunțat la emisiunea pe care o modera în fiecare zi, de luni până vineri, de la orele 17:00. În locul vedetei, Mirela Vaida prezintă acum emisiunea îndrăgită.

„Pentru că am simţit că, după aproape 9 ani, trebuie să schimb ceva în plan profesional. Cumva, lucrurile astea se întâmplă ciclic. Când am preluat emisiunea, în 2010, eram după aproape 9 ani de ştiri. Acum, am simţit că am obosit. Nu e un format comod. Emoţional, m-a consumat foarte tare. Şi am decis să mă retrag, ca să las loc pentru ceva mai bun în viaţa mea”, a dezvăluit Simona Gherghe pentru viva.ro.

”În ultimii ani, am tot avut oferte, dar le-am declinat. Nu sunt genul de om care să se tot mute dintr-o parte în alta. Eu mă simt bine la Antena 1. Sunt aici de aproape 18 ani şi, dacă aveam vreun motiv să plec, plecam. Faptul că încă sunt aici arată că mă simt bine cu ceea ce am”, a mai adăugat ea.

Simona Gherghe este căsătorită cu Răzvan Săndulescu, alături de care are doi copii, o fetiță de doi ani și un băiețel, care nu are mai mult de câteva luni.

Sursa – Glow Magazin.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close