Soluţii concrete pentru digitalizarea transporturilor

0

Implementarea e-CMR la nivel naţional, oferind firmelor de transport rutier din România o soluţie digitalizată şi sigură, în contextul măsurilor pentru prevenirea răspândirii COVID-19, precum şi al obiectivelor de transformare digitală a României, solicită  Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) Ministerului Transporturilor, a anunţat marţi uniunea.

„Reamintim ca scrisoarea electronică de transport e-CMR a fost ratificată de România încă din 2019, iar acum trebuie implementată. Protocolul Adiţional la Contractul pentru Transportul Internaţional de Mărfuri pe şosele care prevede utilizarea CMR electronic (e-CMR) a intrat în vigoare în 2011 şi a fost ratificat până în prezent de 26 ţari, inclusiv România: Belarus, Bulgaria, Republica Ceha, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Iran, Letonia, Lituania, Luxembourg, Olanda, Moldova, Norvegia, Polonia, Portugalia, România, Rusia, Suedia, Slovacia, Slovenia, Spania, Elveţia, Turcia, Tadjikistan, Marea Britanie”, se menţionează în comunicat.

Astfel, utilizarea e-CMR este în concordanţă cu preocupările naţionale şi europene actuale privind digitalizarea transporturilor, precizează UNTRR.

„Platformele e-CMR permit expeditorilor, transportatorilor şi destinatarilor sa lucreze cu o interfaţa unică, uniformă, sigură şi standardizată. Trimiterea, comunicarea, urmărirea şi semnarea se realizează complet fără hârtie. Toţi cei implicaţi beneficiază de o comunicare mai bună, de mai puţini paşi administrativi şi de un serviciu mai rapid la costuri mai mici. Având în vedere preocupările naţionale şi europene privind digitalizarea transporturilor, cât şi siguranţa sporită a soluţiilor digitale în contextul crizei Covid-19, este crucial ca România să înceapă implementarea efectiva a e-CMR la nivel naţional, pentru a facilita accesul transportatorilor români la utilizarea scrisorilor de transport electronice, care reprezintă primul pas spre operaţiunile de transport complet digital”, se mai spune în comunicat.

O astfel de măsură contribuie la eficientizarea logisticii la nivel naţional şi european, precum şi la facilitarea monitorizării fluxurilor de mărfuri în special cele purtătoare de accize sau cu risc sporit de fraudă, spune uniunea.

„Pentru a facilita începerea implementării e-CMR în România, UNTRR a sprijinit operatorii de transport români să testeze, în mod gratuit cu clienţii acestora platforma Transfollow pentru emiterea de scrisori CMR electronice (e-CMR). Astfel, anul trecut au fost realizate peste 95 operaţiuni pilot e-CMR în România prin platforma Transfollow. Testele e-CMR facilitate de UNTRR s-au realizat cu sprijinul Uniunii Internaţionale a Transporturilor Rutiere -IRU şi în colaborare cu asociaţiile membre IRU din Republica Cehă, Germania, Grecia şi Serbia.”, se mai precizează în comunicat.

Asadar, Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) este o organizaţie profesională şi patronală, fondată în 1990, care promovează şi apăra interesele transportatorilor rutieri pe plan intern şi internaţional, înregistrând de la înfiinţare până în prezent peste 16.000 de firme înscrise – operatori care efectuează transporturi interne şi internaţionale de marfă şi persoane.

Sursa: Financiarul.ro.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close