Sondaj AmCham: Cota unică, principala măsură care favorizează investiţiile în România

0

Cota unică reprezintă principala măsură care favorizează investiţiile în România, în timp ce atractivitatea scăzută a stimulentelor fiscale se află în topul neajunsurilor legislaţiei fiscale curente, a declarat, luni, preşedintele Camerei de Comerţ Americană în România (AmCham România), Ionuţ Simion, în cadrul unei conferinţe în care au fost prezentate rezultatele unui sondaj privind principalele măsuri de politica fiscală.

"Într-o majoritate covârşitoare, 75% dintre participanţi consideră cota unică ca fiind dintre principalele măsuri care favorizează investiţiile şi fac România competitivă. Pe locul 2, nu surprinzător, pentru că printre membri AmCham nu sunt numai companii multinaţionale, sunt şi companii româneşti, un număr suficient de mare, cea de-a doua măsură foarte apreciată este cota de impozit pe dividende, de 5%, care a stimulat rămânerea capitalului în România. Pe locul trei, destul de aproape, peste jumătate dintre participanţi consideră că stimulentele fiscale sunt măsuri care încurajează mediul de afaceri din România", a spus Ionuţ Simion.

Respondenţii la sondaj au mai menţionat armonizarea legislaţiei fiscale cu legislaţia europeană (58%) şi legislaţia pentru regimul de holding (30,7%), la capitolul avantaje ale politicii fiscale.

"Cea de-a doua întrebare este "Vă rugăm să selectaţi principalele neajunsuri, maxim 5, ale legislaţiei fiscale curente care constituie o barieră pentru investiţii suplimentare şi afectează percepţia generală despre mediul de afaceri din România". "Câştigătorul" acestor măsuri care sunt privite ca fiind neajunsuri o reprezintă…

Citeste continuarea aici

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close