Sondaj: planuri de călătorie în 2020

0

75% dintre europeni  plănuiesc să călătorească în 2020, dar cu preponderenţă în interiorul ţărilor lor, în timp ce şase din zece (60%) dintre aceştia cred că bugetul lor de vacanţă va fi la fel ca înaintea pandemiei sau doar puţin mai mic, arată rezultatele unui sondaj realizate de o reţea de găzduire bagaje, în colaborare cu un blog românesc de călătorii.

Răspunsurile din România, pe acelaşi subiect, depăşesc media europeană, ponderea celor care vor să călătorească (şi) în interiorul ţării în acest an fiind de 87%.

La nivel general, 70% dintre europeni vor continua să călătorească în acest an, în creştere cu 23% faţă de estimările de luna trecută, dar 20% dintre respondenţi îşi propun să călătorească în străinătate doar de anul viitor, iar alţi 6% au declarat că vor aştepta să aibă acces la un vaccin înainte de a părăsi ţara, conform datelor centralizate de LuggageHero şi All4Travel în luna mai.

De asemenea, 60% dintre cei care obişnuiesc să călătorească pentru afaceri au spus că se aşteaptă să aibă cel puţin o astfel de călătorie în 2020.

Totuşi 60% dintre participanţi, pe fondul optimismului privind dorinţa de a călători, cred că bugetul lor de vacanţă pentru acest an va fi la fel ca înaintea pandemiei sau doar puţin mai mic, în comparaţie cu 51% cum reiese din sondajul efectuat în aprilie.

75% dintre respondenţi declară că vor să exploreze ţara în care trăiesc, în perioada mai – septembrie, parcurgând cu maşina distanţe mai lungi sau plănuind escapade în oraşele preferate. Răspunsurile din România depăşesc media europeană, procentul celor care vor să călătorească şi în interiorul ţării în acest an ajungând la 87%.

Totodată, mai mult de jumătate dintre europeni susţin că vor călători în lunile de vară, dar alţi 20% sunt atât de dornici de plimbări încât vor porni la drum în primele 15 zile după ridicarea restricţiilor. La polul opus, 3% au menţionat că nu vor să părăsească oraşul în care locuiesc până nu vor avea acces la un vaccin, iar un grup similar de persoane va aştepta revenirea economiei.

La călătoriile de afaceri, 60% dintre persoanele intervievate au afirmat că vor avea cel puţin o călătorie în interes de serviciu până la finalul anului, în timp ce la nivelul României, ponderea este de doar 10%.

Asadar, sondajul de specialitate relevă faptul că mai mult de trei sferturi dintre participanţi văd un impact financiar relativ mic al pandemiei asupra bugetului familial (între 0 şi 2%), însă 11% dintre europeni au declarat că, în ultimele luni, veniturile familiei au scăzut cu mai mult de 50%, în comparaţie cu 16% dintre participanţii români la studiu. de altfel, în România, aproape două treimi (64%) dintre cei chestionaţi spun au reuşit să păstreze scăderile de venituri în aceste limite.

Cat priveste estimările de buget pentru călătoriile din 2020 arată, în luna mai, 42% dintre europeni se aşteaptă să cheltuiască aceleaşi sume ca în planificarea iniţială (faţă de 36%, în aprilie), iar 18% vor reduce bugetul doar cu 0 – 20%. Aşteptările românilor privind bugetul de vacanţă pentru acest an sunt similare cu cele ale celorlalţi europeni, 56% dintre conaţionali estimând reduceri de maximum 20% pentru călătoriile din acest an, comparativ cu media europeană, de 60%.

Sondajul a fost realizat în perioada 10 – 14 mai, prin formulare online, asigurând echilibrul de vârstă, gen şi reprezentare geografică, pe un eşantion de 1.600 de persoane din întreaga lume.

LuggageHero.com este o reţea globală de stocare a bagajelor într-un mod sigur, comod şi econom, prin parteneriate cu afaceri locale precum cafenele, magazine sau hoteluri.

Până în prezent, compania a stocat bagaje pentru mai mult de două milioane de ore în cele peste 1.000 de parteneri din Europa şi America de Nord. Reţeaua a fost recomandată de publicaţii importante, precum: New York Times, Lonely Planet, The Washington Post sau CNBC.

Sursa: Financiarul.ro.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close