Spitalele trebuie să asigure o sursa suplimentară pentru apă caldă și căldură

0

 Orice unitate spitalicească este obligată să asigure câte o sursa suplimentară pentru fiecare agent termic, respectiv apă caldă și căldură, conform legii, a transmis, marți, Primăria Capitalei, ca reacție la acuzațiile că două spitale au fost lăsate fără agent termic, din cauza lucrărilor RADET.

Potrivit Primăriei Capitalei, în zona Progresul din sectorul 4, RADET are o lucrare de refacere a Magistralei CET Progresul, Magistrala ce alimentează jumătate din sectorul 4 și care are o vechime de 34 de ani.

„După oprirea furnizării agentului termic de săptămână trecută, au fost efectuate verificări suplimentare ale Magistralei si s-a constatat ca sunt și alte tronsoane afectate. Pentru a asigura continuitatea serviciului de alimentare cu energie termică, s-a luat decizia de către RADET de a întrerupe furnizarea de energie termică, începând de luni, 18 noiembrie 2019, timp de 48 de ore, pentru a înlocui conducta afectată, operațiune absolut necesara pentru ca, în această iarna, să nu mai existe avarii în zonă”, se arată într-un comunicat transmis de Primăria Capitalei.

Potrivit sursei citate, „orice unitate spitalicească are obligația de a asigura câte o sursă suplimentară pentru fiecare agent termic, respectiv apă caldă și căldură, conform Normativului NP -015-1997 privind proiectarea și verificarea construcțiilor spitalicești și a instalațiilor aferente acestora”: „În vederea asigurării continuității în livrarea de energie termică se vor lua măsurile corespunzătoare, astfel încât să existe însă o sursă suplimentară pentru fiecare agent termic”.

PMB mai arată că reprezentantii…

Citeste continuarea Aici

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close