Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie Cuza Vodă din Iaşi

0

Reprezentanţii Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie Cuza Vodă din Iaşi au demarat, vineri, o anchetă internă, după ce în cursul nopţii, o femeie în vârstă de 20 de ani, din localitatea Holboca, a murit la scurt timp după ce a născut un băieţel.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie Cuza Vodă, dr. Anca Bivoleanu, a declarat pentru AGERPRES că tânăra era obeză şi că, pe tot parcursul sarcinii, nu a fost la niciun specialist pentru a fi luată în evidenţă.

„Este vorba despre o pacientă în vârstă de 20 de ani, la prima sarcină, neinvestigată, cu obezitate morbidă de gradul trei, ea având 110 kilograme. Pacienta s-a internat în spital pe 17 decembrie dimineaţa, la ora 3,00, cu membrane rupte. Naşterea nu s-a declanşat, iar conform protocolului s-a încercat declanşarea naşterii medicamentos, dar nu s-a reuşit într-o primă etapă. La a doua tentativă s-a reuşit. Fiind şi obeză, s-a ales ca modalitate de evacuare a sarcinii operaţia cezariană. (…) La aproximativ zece minute după ce a fost extras copilul, se desaturează brusc pacienta. Operaţia de cezariană, la noi, se face cu rahianestezie, pacienta a desaturat, motiv pentru care s-a hotărât intubarea, conform protocolului. Starea s-a deteriorat, a fost o echipă de anestezişti, a fost solicitat şi cardiolog, care a venit, s-a resuscitat pacienta aproximativ 95 de minute şi nu s-a reuşit acest lucru. S-a declarat decesul.”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie Cuza Vodă, Anca Bivoleanu.

Copilul născut de tânără, un băieţel de 3.010 grame, este bine în momentul de faţă, a precizat sursa citată.

Aceasta a precizat că s-a declanşat o anchetă internă, aşteptându-se raportul Institutului de Medicină Legală.

Sursa: News24.ro.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close