Stadionul lui FC Hermannstadt va fi gata la începutul lunii noiembrie

0

Costel Enache (46 de ani) așteaptă cu nerăbdare ca FC Hermannstadt să joace, în sfârșit, pe stadionul din Sibiu. Echipa este nevoită să dispute partidele de pe teren propriu pe alte stadioane, în alte orașe, dar problema se va remedia în scurt timp.

Din precizările lui Costel Enache, revenirea pe arena din Sibiu va avea loc la începutul lunii noiembrie. Până acum, FC Hermannstadt a jucat doar câteva meciuri acolo. „Din ce ştiu eu lucrările continuă şi sunt în grafic, doar că vorbim de o lucrare de amploare şi pot apărea mereu probleme. Sperăm ca pe final de octombrie sau începutul lui noiembrie să revenim acasă, pentru că e bine să avem identitatea noastră şi casa noastră. Nicăieri nu-i ca acasă e o vorbă pe care noi o simţim în momentul acesta”, a declarat Costel Enache în cadrul unei conferinţe de presă.

Majoritatea partidelor disputate de Hermannstadt pe teren propriu s-au jucat la Târgu Mureș. Ultimul duel jucat acolo a avut loc în urmă cu două etape, când s-a impus în fața celor de la Chindia Târgoviște cu 2-1. În etapa a 11-a, formația pregătită de Costel Enache primește vizita celor de la FC Botoșani. Meciul va avea loc sâmbătă, de la 14:30.

Sursa: News 24 Romania.

Citeste continuarea aici

- Advertisement -

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata