Strategie naţională pentru pacienţii cu arsuri

0

Ministerul Sănătăţii va elabora o strategie naţională dedicată pacienţilor cu arsuri pentru asigurarea asistenţei medicale la standarde europene în cazul acestora, a afirmat, miercuri, secretarul de stat Horaţiu Moldovan, citat într-un comunicat de presă.

„În România, ne confruntăm cu un număr mare de pacienţi cu arsură, iar problematica acestui tip de pacient este una complexă, nu numai de natură medicală. Pentru noi este importantă calitatea vieţii pacientului şi vrem să punem la punct o strategie pe termen mediu pentru asigurarea asistenţei medicale la standarde europene pentru aceşti pacienţi. Am chemat alături de noi atât reprezentanţii pacienţilor, cât şi pe cei care sunt implicaţi, zilnic, în tratarea acestora şi am discutat despre problemele existente în ceea ce priveşte transportul, resursa umană şi infrastructura din domeniu”, a spus Moldovan, conform sursei citate.

Miercuri a fost organizată o primă întâlnire a grupului de lucru care s-a constituit la nivelul Ministerului Sănătăţii pentru problematica pacienţilor cu arsuri.

În prima şedinţă au fost stabilite metodologia de lucru, dar şi aspecte privind situaţia actuală a pacienţilor cu arsuri.

Ministerul Sănătăţii a invitat să participe în grupul de lucru reprezentanţii autorităţilor publice din domeniu, respectiv Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, reprezentanţii pacienţilor, specialişti în domeniu, toţi cei care sunt implicaţi în asigurarea asistenţei medicale pentru pacienţii cu arsuri – managerii unităţilor cu paturi de arşi, şefi de secţie, dar şi cu transportul acestora -, reprezentanţi ai serviciilor de ambulanţă, reprezentanţi ai DSU.

Sursa: News24.ro.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close