Suceava: Doi tineri au ajuns la spital, după ce au intrat cu mașina într-un cap de pod

0

Doi tineri, de 18 și 17 ani, au fost transportați, miercuri seara, la spital, după ce au intrat cu mașina într-un cap de pod în orașul Rădăuți, județeul Suceava.

Conform Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava, accidentul rutier s-a petrecut la ieșire din Rădăuți spre localitatea Frătăuți, unde o mașină în care se aflau doi tineri a intrat într-un cap de pod.

Pompierii au găsit la locul accidentului doi tineri, un băiat conștient și o tânără care și-a pierdut cunoștința în urma accidentului.

„Este vorba despre o mașină intrată într-un cap de pod, cu două victime care primesc îngrijiri medicale de la echipaje SMURD și SAJ. În accident a fost implicat un tânăr de 18 ani, conștient, și o tânără de 16-17 ani, inconștientă, dar cu semne vitale. Ambii au fost transportați la spital”, a declarat Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava.

În acest caz, polițiștii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Suceava au început o anchetă pentru a stabili împrejurările în care s-a petrecut accidentul.

Sursa: News24.ro.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close