Teatrul Naţional din Timişoara intră în mod oficial în vacanţa dintre stagiuni

0

In dorinţa şi disponibilitatea de a-l descoperi pe cel de alături şi de a ne lăsa descoperiţi de cel de alături, în înţelegerea şi acceptarea atât a punctelor comune, cât şi a diferenţelor dintre noi, stagiunea 2019-2020 a fost o stagiune de care ne vom aminti cu toţii multă vreme – şi publicul, şi noi. O stagiune care, poate nu întâmplător, s-a plasat de la bun început sub semnul întâlnirii – sau a imposibilităţii acesteia. O stagiune care a luptat cu fiecare spectacol, cu fiecare acţiune a sa pentru a păstra intactă esenţa interrelaţionării umane, atât de greu încercată în aceste timpuri,

In stagiunea 2019 – 2020 a Teatrului National, titluri importante, spectacole importante a avut consistenţa şi forţa pe care le dau necesitatea şi urgenţa mesajului.

-Rinocerii lui Eugene Ionesco, un spectacol pe care majoritatea spectatorilor l-a perceput ca fiind premonitoriu. Pericolele născute de „somnul raţiunii”, de neasumarea prezentului la nivel individual, dezlănţuirea iraţionalului, istoria halucinantă şi cumva lăsată în suspensie a lumii din ultimele luni, toate acestea au făcut, poate nu întâmplător, din cea mai recentă premieră a Naţionalului.

– Sunt o babă comunistă, scenariu de Călin Ciobotariu după romanul lui Dan Lungu şi Casa de pe graniţă de Slawomir Mrozek deschid multiple căi de reflecţie asupra istoriei şi a societăţii noastre trecute, prezente şi – dacă nu deschidem ochii – viitoare, perfect posibile în contururile unei lumi în care viaţa fiecăruia dintre noi, supusă unor jocuri ale căror reguli îi sunt refuzate, se contaminează de „istoria mare”, îşi pierde reperele şi îşi ratează şansele.

– Mătuşa Julia şi condeierul după Mario Vargal Llosa, Şi caii se împuşcă, nu-i aşa? după Horace McCoy sau Pisica verde de Elise Wilk pun omul faţă în faţă cu societatea, cu alienarea, cu singurătatea şi, nu în ultimul rând, amintind fermecătorul one woman show Prin oglindă al Mălinei Petre, cu sine însuşi,
in acelaşi demers de conştientizare.

Teatrul Naţional şi-a deschis sălile de spectacol, cu luciditate şi, mai cu seamă, cu enorm de multă empatie, pentru a crea momente care au puterea să schimbe ceva în fiecare – spectatori, actori, participanţi la proiecte – construind legături, învăţând astfel să împărtăşească un spaţiu geografic şi cultural comun. Şi a făcut acest lucru prin fiecare dintre spectacolele din repertoriu, prin fiecare spectacol nou, dar şi prin alt fel de premiere.

Astfel, atelierul Central Park – Vocile oraşului a oferit unui grup de persoane cu deficienţe de auz emoţia unică a sălii de teatru, a exprimării prin dans, alături de câţiva actori ai Naţionalului timişorean şi de un mare coregraf, Pal Frenak; Atelierul Identitate şi show-ul său, Pe unde umblă copilu’ ăsta? au (re)pus în contact comunitatea muzicii underground cu sala şi spectacolul de teatru; programul Ora de teatru a reunit în jurul Naţionalului oameni de toate vârstele care au început să descopere prin teatru lucruri noi despre ei şi despre ceea ce îi înconjoară. Nu în ultimul rând, FEST-FDR a fost o sărbătoare a teatrului şi a spectacolului, reunind în cele 9 zile de festival, 21 de spectacole, într-o ediţie care stă sub semnul căutării Sensului şi a Umanităţii, la 30 de ani de la Revoluţia din decembrie 1989.

Teatrul Naţional din Timişoara, lansând această stagiune concentrată, puternică, direcţionată, profund asumată, construieşte direcţiile anului 2021, plasate exact sub acest semn important al Întâlnirii, din punctul nostru de vedere. Deşi istoria de ultimă oră a lumii pare să pună sub semnul întrebării exact capacitatea de a ne fi alături unii celorlalţi în momente dificile, Teatrul Naţional continuă împreună cu publicul său. Acesta este, de altfel, punctul de plecare al proiectului „Întâlniri la voi acasă”, prin care, timp de peste o lună, o serie de spectacole din repertoriul Naţionalului a fost disponibilă pe canalul său youtube, adunând circa 45.000 de vizualizări.

Asadar, de la 1 august vom începe o nouă stagiune. Trăim cu speranţa că ne vom putea reîntâlni cu spectatorii noştri în sălile de spectacol, căci sala de spectacol – spaţiul în care se construieşte spectacolul de teatru – face parte din el şi are un rol major în percepţia acestuia. Trăim cu speranţa că ne vom putea reîntâlni nedespărţiţi nici chiar de măştile chirurgicale, nepotrivite pentru miracolul apropierii şi înţelegerii naturii umane. Ne dorim şi dorim spectatorilor Teatrului Naţional ca din 1 august să repornim împreună această călătorie de acum 3 luni, să încercăm împreună să construim comunităţi de idei şi de emoţii şi să transformăm din nou sălile de spectacol în spaţii ale libertăţii şi ale adevărului.

Sursa: News24.ro.

- Advertisement -

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata