Telefoane mobile şi tablete contrafăcute

0

Un număr de 26 de telefoane mobile şi cinci tablete contrafăcute, de diferite mărci, au fost confiscate de poliţiştii de frontieră, se arată într-o informare transmisă, miercuri, de Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră (STPF) Galaţi.

Potrivit sursei citate, poliţiştii Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti au oprit pe raza localităţii Măstăcani, pentru control, un autoturism marca Opel Astra, înmatriculat în România, condus de un cetăţean român, de 28 ani, domiciliat pe raza judeţului Galaţi.

La controlul efectuat asupra autoturismului au fost descoperite 26 telefoane mobile şi cinci tablete de diferite mărci, pentru care persoana în cauză nu a putut prezenta documente legale de provenienţă.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat faptul că a primit bunurile de la o cunoştinţă şi intenţiona să le vândă unui prieten din municipiul Galaţi.

Conform prevederilor legale, bunurile, în valoare totală de 32.250 lei, au fost ridicate în vederea continuării şi definitivării cercetărilor, iar bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1.000 lei.

Sursa: News24.ro.

Citeste continuarea Aici

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close