Timiș: Protest spontan în fața Spitalului Județean

0

 Zeci de cadre medicale ale Spitalului Clinic Județean de Urgență Timișoara au protestat, joi, față de înlocuirea din funcție a managerului. Aceștia i-au cerut ministrului Sănătății, printr-o scrisoare, menținerea lui Marius Craina în funcție.

Angajații Spitalului Clinic Județean de Urgență Timișoara s-au adunat, joi, în fața instituției și și-au manifestat solidaritatea cu managerul Marius Craina, înlocuit, miercuri, din funcție după ce a condus unitatea medicală în ultimii 5 ani.

Ei au trimis o scrisoare deschisă ministrului Sănătății, Victor Costache, în care susțin că se impune continuarea activității manageriale a lui Marius Craina.

„Încă din prima zi de mandat, dl. prof. dr. Marius Craina și-a dorit să performeze în funcția de maager, reușind să schimbe radical imaginea spitalului, începând cu lucrări de renovare și modernizare a tuturor secțiilor, compartimentelor, laboratoarelor, atât din clădirea principală, cât și din clădirile pavilionare ale SCJUPBT, ridicând, astfel, gradul de confort al pacientului la standarde superioare. Totodată, pentru buna desfășurare a activității medicale și nemedicale, dl. prof. dr. Marius Craina a susținut și a obținut deblocarea posturilor facilitând, astfel, creșterea numărului de personal”, se arată în scrisoare.

Marius Craina a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj în care a arătat că nu a fost niciodată șeful angajaților, ci colegul și prietenul lor.

„Și, mai mult, niciodată nu am considerat că am ajuns manager pentru ca am fost mai bun decât voi, cum la fel de bine știți, că nu v-am cerut niciodată să promiteți loialitate față de alte entități sau față de mine, ci v-am cerut, în schimb, un singur lucru: să fiti dedicați, în totalitate, pacientului și nevoilor sale și, nu în ultimul rând, intereselor și priorităților statului român! Consider că, în calitate de manager, am fost un om moral. Nu am fost scorțos, nu am fost închistat și nici conflictual și sper să fiți de acord că, pe parcursul întregului mandat, nu mi-am schimbat atitudinea și comportamentul față de nici unul dintre voi. În schimb, am ținut foarte mult la onestitate, la transparență și la încredere”, a scris Craina, care i-a urat succes noului manager, Raul Pătrașcu, membru PNL.

Raul Pătrașcu susține că noua funcție în care a fost numit înseamnă pentru el o onoare și o mare responsabilitate, „managerul fiind doar una dintre rotițele unui întreg mecanism ce asigură salvarea vieților umane”.

„Ca manager al unui spital, oricine trebuie să dea dovadă de profesionalism, integritate și spirit de echipă. Sănătatea trebuie să fie deasupra jocurilor politice, pentru că noi lucrăm la propriu cu viețile oamenilor. Deci, indiferent ce opțiuni politice am avea, acestea trebuie să rămână la ușa spitalului”, a scris acesta pe Facebook.

Sursa: News24.ro.

esteto.ro
Loading...

- Advertisement -

Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata