Titus Corlățean a cerut audierea premierului Ludovic Orban în Senat

0

Titus Corlățean a cerut, marți, Senatului să îl audieze pe premierul Ludovic Orban pe tema declarațiilor de la Congresul PPE de la Zagreb de săptămâna trecută, când a afirmat că Guvernul Dăncilă a fost schimbat cu unul de dreaptă pentru ca România să poată oferi un comisar european de la PPE.

„Categoric. Vă confirm că s-a depus astăzi la Biroul permanent al Senatului, la președintele Senatului, solicitarea de audiere a premierului Orban pe chestiunea respectivă. Nu este <Ora Guvernului>. În baza Regulamentului și a Constituției, noi îl putem convoca pe prim-ministru pentru o astfel de audiere. Astăzi nu are cum să intre pe ordinea de zi a Biroului permanent, pentru că este în scurt. Este o deferență a relațiilor interinstituționale”, a declarat pentru MEDIAFAX vicepreședintele Senatului, Titus Corlățean, întrebat dacă a cerut oficial audierea premierului pentru declarațiile de la Zagreb.

El a apreciat că audierea lui Orban ar putea avea loc la următoarea ședință a plenului Senatului.

”Vom vedea care este programul aprobat astăzi. Posibil să fie miercuri, mâine. Posibil. Să vedem discuțiile din Biroul permament. De fapt nu, Biroul permanent aprobă, se va face o invitație și vom vedea ce stabilim la Biroul permanent”, a mai spus Corlățean.

Ludovic Orban a declarat săptămâna trecută, la Congresul PPE de la Zagreb, că Guvernul Dăncilă a fost schimbat cu unul de dreaptă pentru ca România să poată oferi un comisar european de la PPE, respectiv pe Adina Vălean. Premierul a precizat că era o situație injustă, deoarece PPE nu avea majoritate pentru noua Comisie Europeană.

 

Sursa: Citeste continuarea aici

esteto.ro
Loading...

- Advertisement -

Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata