UDMR cere anularea acordului MAI – BOR privind Paştele

0

UDMR solicită premierului Ludovic Orban să ceară ministrului de Interne anularea acordului dintre MAI şi Biserica Ortodoxă Română privind sărbătorile de Paşte, susţinând că Marcel Vela „ignoră” starea de urgenţă declarată de şeful statului, măsurile de sănătate publică impuse de propriul Guvern şi pune, astfel, „în pericol” toată ţara şi siguranţa populaţiei.

Potrivit unui comunicat de presă al UDMR transmis miercuri AGERPRES, acordul BOR – MAI este şi „discriminatoriu” faţă de credincioşii de rit catolic şi protestant. „Este cu atât mai regretabil acum, când solidaritatea socială şi responsabilitatea reciprocă trebuie să fie definitorii”, se susţine în comunicat.

„Prin noile decizii anunţate, ministrul de Interne se pregăteşte, practic, să anuleze toate rezultatele obţinute până în prezent prin introducerea măsurilor de prevenire şi combatere a epidemiei. (…) În mod cert, relaxarea restricţiilor este extrem de periculoasă din perspectiva sănătăţii publice şi – după toate previziunile – ar avea drept consecinţă o creştere drastică a numărului de infecţii şi decese. De asemenea, acordul dintre MAI şi BOR ar diminua eforturile din ultimele luni ale unei ţări care se pregăteşte să se redreseze economic în această situaţie de o gravitate fără precedent”, afirmă UDMR.

În opinia reprezentanţilor Uniunii, măsura luată „ar însemna prelungirea stării de urgenţă, menţinerea măsurilor restrictive şi întârzierea reluării activităţilor economice”.

„Solicităm premierului să nu susţină acest demers şi să ceară ministrului de Interne anularea documentului. Considerăm că nu există nicio justificare pentru o astfel de măsură acum, la o lună după declararea stării de urgenţă şi în momentul prelungirii acesteia. Paşte binecuvântat tuturor! Sperăm că, pentru binele lor şi al familiilor, dar şi pentru al oamenilor din toată ţara, prietenii noştri ortodocşi vor înţelege că vârful epidemiei abia acum urmează, iar prin relaxarea restricţiilor nu se va ajunge decât la agravarea situaţiei. Prin urmare, îi rugăm să rămână şi să sărbătorească acasă!”, transmite UDMR.

Ministrul Marcel Vela a anunţat marţi că a semnat cu Patriarhul BOR, Daniel, un acord de sprijin pentru distribuirea Sfintei Lumini de Paştele ortodox. El a precizat, totodată, că prescura de Paşte poate fi luată vineri şi sâmbătă din locurile special amenajate în afara bisericilor, iar pe declaraţia obligatorie credincioşii vor trece numele lăcaşului de cult din zona de rezidenţă.

Sursa: News24.ro.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close