Un portret pierdut şi 25 de scrisori nepublicate ale lui Dickens vor fi expuse

0

Un portret pierdut al scriitorului Charles Dickens şi 25 din scrisorile sale nepublicate vor fi expuse pentru prima dată, la Londra, după ce au fost achiziţionate de la un colecţionar privat, relatează vineri Reuters.

Muzeul Charles Dickens din Londra a cumpărat o colecţie imensă de obiecte care i-au aparţinut romancierului din epoca victoriană, inclusiv un portret realizat în cretă şi pastel de Samuel Laurence.

O litografie a portretului există deja, însă s-a crezut că originalul a fost pierdut. Muzeul a afirmat că lucrarea datează probabil din anul 1837.

Printre peste 300 de obiecte achiziţionate se numără 144 de scrisori, ce oferă o imagine asupra vieţii autorului prin intermediul prozei sale celebre.

O scrisoare din 1857 descrie felul în care celebrul scriitor s-a rătăcit în timpul unei plimbări alături de un prieten al său, romancierul Wilkie Collins, care şi-a scrântit o gleznă după ce, pentru parcurgerea traseului, „a fost necesară o gimnastică uimitoare”.

Colecţia, cumpărată în Statele Unite pentru 1,8 milioane de lire sterline (2,3 milioane de dolari), include, de asemenea, un extras scris de mână din „David Copperfield”, desene originale ale ilustratorului George Cruikshank, bijuterii, cărţi şi un instrument de scris din aur, ce poate fi folosit ca stilou şi creion.

„Acesta este o adevărată comoară – un moment cu adevărat unic pentru muzeu”, a declarat Cindy Sughrue, directorul Muzeului Charles Dickens.

„La 150 de ani de la moartea lui Dickens, este minunat să poţi aduce o colecţie atât de bogată şi importantă la muzeul care a fost prima casă a familiei sale”, a mai spus ea.

Obiectele vor fi catalogate în muzeu – amenajat într-o casă din cartierul londonez Bloomsbury, în care familia scriitorului Dickens s-a mutat în 1837 – înainte de a fi prezentate într-o expoziţie care va rămâne deschisă în următorii doi ani.

Sursa: News24.ro.

- Advertisement -

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata