Un preot din Argeș, reținut după ce a lovit intenționat cu mașina un pieton

0

Un preot din Pitești a fost reținut, marți, sub acuzația de tentativă de omor, după ce a lovit intenționat cu mașina un pieton care traversa strada regulamentar, după ce înainte se certase cu acesta, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit reprezentanților IPJ Argeș, un bărbat de 42 de ani din Pitești a fost reținut, fiind bănuit de tentativă de omor.

„Din cercetări, polițiștii au stabilit că astăzi (marți- n.r.) bărbatul ar fi lovit, în urma unui conflict spontan, în mod intenționat, cu mașina un bărbat de 33 de ani, care se angajase în traversarea străzii pe marcajul pietonal”, a transmis Poliția Argeș.

Surse judiciare au declarat, corespondentului MEDIAFAX, că șoferul este un preot din Pitești. Accidentul s-a produs pe Bulevardul I.I. Bratianu.

Anchetatorii au urmărit imaginile surprinse de camerele de supraveghere din zonă și au stabilit că cei doi bărbați s-au certat, iar când pietonul a ajuns pe trecere, în dreptul mașinii, șoferul l-a lovit intenționat.

Victima a suferit un traumatism cranio-cerebral minor, escoriații și o contuzie la picior și a fost transportată la spital.

Sursa: News 24 Romania.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close