Unul dintre copiii implicați în accidentul din județul Brașov, o fată de 8 ani, a murit

0

Una dintre cele trei victime ale accidentului produs luni pe DJ112A, în județul Brașov, a murit. Potrivit IPJ Brașov, este vorba de o fată de 8 ani, iar celelalte două victime, o femeie și un copil, au fost transportate la spital.

Potrivit IPJ Brașov, accidentul a avut loc luni pe DJ 112A.

„Un bărbat în vârstă de 69 ani care conducea o autoutilitară pe DJ 112A a accidentat trei persoane (doi minori și o persoană de sex feminin). Medicii aflați la fata locului au declarat decesul unei fetițe în vârstă de 8 ani. Celelalte două victime au fost transportate la spital”, au anunțat polițiștii brașoveni.

Potrivit acestora, șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii efectuează în continuare cercetări pentru a stabili cauzele și împrejurările în care s-a produs accidentul.

Sursa: News 24 Romania.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close