Vernisajul expoziţiei Horia Bernea: de la grădină la iconostas.

0

Asociaţia Eleon din Alba Iulia, în parteneriat cu Muzeul Naţional al Ţăranului Român, vă aşteaptă miercuri, 12 august, de la ora 18.00, la Sala „Irina Nicolau”, la vernisajul expoziţiei Horia Bernea: de la grădină la iconostas. Expoziţia astfel organizată comemorează 20 de ani de la moartea artistului.

„De la grădină la iconostas, Horia Bernea, aşa cum el însuşi afirma, a căutat dialogul, colaborarea cu Dumnezeu. După ce a parcurs o etapă conceptualistă, abstractă, Horia Bernea s-a întors gradual spre arta figurativă, măsurându-şi forţele, uriaşe, cu „supunerea la dat”. A abordat genuri şi teme consacrate, şi-a impus sieşi limite în pictură şi a perseverat în a se apropia de resorturile ultime ale lumii ce ne înconjoară, cu instrumentele unui pictor care nu a negat nici arta contemporană, nici tradiţia. Înnoirea neîncetată a căutării l-a situat permanent în preajma tainei acestei lumi. A considerat arta nu un scop în sine, ci un ajutor în supravieţuirea spirituală, iar împărtăşirea bucuriilor pe care le-a trăit în drumul său către adevăr a numit-o mărturisire.

Efortul său integrator în plan artistic a stat sub semnul crucii, pe care a recunoscut-o, cu neîncetată uimire, în toate. Prin expoziţia „Crucea”, a marcat înfiinţarea Muzeului Ţăranului Român, punând în lumină credinţa creştină ca fundament al civilizaţiei satului românesc şi importanţa crucii ca reper în contemporaneitate. Cu delicateţe, ascuţit discernământ şi gust desăvârşit, a aşezat şi expoziţia permanentă a Muzeului, în care a aprins, ca o flacără pâlpâitoare, aşa cum şi-a dorit, amintirea spiritualităţii ţăranului român. Muzeologia, ca şi pictura lui Horia Bernea, s-a dorit a fi o lucrare teandrică, ce invită, nu obligă, la împărtăşirea bucuriei pe drumul cunoaşterii. spun organitatorii.

Expoziţia este organizată de Asociaţia Eleon din Alba Iulia, cu sprijinul Muzeului Naţional al Ţăranului Român şi în parteneriat cu Muzeul Naţional de Artă Contemporană al României. Majoritatea lucrărilor au fost puse la dispoziţie prin bunăvoinţa colecţionarilor dr. Sorin Costina, Daniel şi Roxana Ghiuruţan şi Doina şi Constantin Xifta.

Expoziţia va face parte din evenimentul Zilele Muzeului Ţăranului care, ediţia de anul acesta, va avea loc în perioada 10 – 20 septembrie 2020.

Sursa: News24.ro.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close