Vineri începe votul în Diaspora

0

 Românii din străinătate pot vota la alegerile prezidențiale, începând de vineri, ora 12:00, pe parcursul a trei zile. Secțiile de vot vor fi deschise până la ora 21:00, cu posibilitatea de prelungire până la ora 23:59, dacă vor mai exista alegători la coadă, care nu și-au exercitat dreptul de vot.

Liderul PMP Eugen Tomac a declarat, pentru MEDIAFAX, că va vota vineri, la ora 12:00, în Chișinău.

Potrivit BEC, secțiile de votare din străinătate vor fi deschise timp de trei zile pentru fiecare tur al alegerilor, după cum urmează:

Vineri, 8 noiembrie 2019, între orele 12:00-21:00 (ora locală-n.r)
Sâmbătă, 9 noiembrie 2019, între orele 7:00-21:00
Duminică, 10 noiembrie 2019, întreorele 7:00-21:00

Programul se va putea prelungi până la ora 23:59 pentru alegătorii care se află la sediul secției de votare la ora 21:00, precum și pentru cei care se află la rând în afara sediului secției de votare, potrivit instituției citate.

De asemenea, același program al secțiilor de votare din Diaspora este valabil și pentru al doilea tur de scrutin, respectiv 22-24 noiembrie.

835 de secții de votare vor fi organizate în străinătate, la alegerile prezidențiale, potrivit unui anunț făcut de Ministerul de Externe.

14 candidați s-au înscris în cursa prentru Cotroceni:

Potrivit unei decizii a Biroului Electoral Central privind ordinea pe buletinele de vot a candidaților la alegerile prezidențiale, primii cinci sunt: Klaus Iohannis, Theodor Paleologu, Dan Barna, Kelemen Hunor și Viorica Dăncilă.
Următorii candidați pe buletinele de vot sunt: Cătălin Ivan, Ninel Peia, Sebastian Popescu, John Ion Banu, Mircea Diaconu, Bogdan Stanoevici, Ramona Bruynseels, Viorel Cataramă și Alexandru Cumpănașu.

Sursa: News24.ro.

esteto.ro
Loading...

- Advertisement -

Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata