Vor fi publicate online ultimele relatări despre OZN-uri

0

Ultimele relatări despre presupusele apariţii ale unor OZN-uri, care au fost primite de o unitate din cadrul Royal Air Force (RAF) din Marea Britanie, în prezent desfiinţată, vor fi desecretizate şi publicate online, informează luni PA.

RAF a luat decizia de desfiinţa divizia sa OZN în 2009, după ce a ajuns la concluzia că în peste 50 de ani de activitate, niciun raport din cele primite nu a prezentat o dovadă tangibilă despre o potenţială ameninţare din partea unei civilizaţii extraterestre.

În trecut, rapoartele primite de acea unitate specială erau trimise la National Archives şi erau adeseori clasificate, înainte de a fi făcute publice după trecerea unui anumit număr de ani.

Cele mai recente rapoarte primite de RAF vor fi publicate online, anunţă agenţia de presă PA, în urma unei solicitări expediate pe adresa Royal Air Force în conformitate cu Legea privind libertatea informaţiilor (Freedom of Information Act).

În viitor, britanicii care vor dori să semnaleze autorităţilor apariţia unor OZN-uri vor fi direcţionaţi către unităţile locale ale Poliţiei britanice.

„S-a estimat că ar fi mai bine să publicăm aceste înregistrări, decât să continuăm să trimitem documentele la National Archives, iar ei încearcă să le publice online pe o pagină ce le este dedicată pe gov.uk”, a declarat un purtător de cuvânt al RAF.

În prezent, persoanele care doresc să lectureze acele documente au nevoie de o autorizaţie, iar publicarea rapoartelor pe internet ar trebui să aibă loc „în primul trimestru al anului 2020”.

Răspunzând solicitărilor jurnaliştilor de la PA, RAF a afirmat că documentele „conţin întreaga…

Citeste continuarea Aici

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close