Zona euro urmează să finalizeze schema liniilor de credit

0

Mecanismul European de Stabilitate, prin Miniştrii de Finanţe din zona euro speră să ajungă vineri la un acord cu privire la o schemă care va permite guvernelor statelor membre să aibă acces la linii de credit dar în schimb nu este de aşteptat să facă progrese cu privire la un fond mai mare de revenire din criză, transmite DPA.

In contextul pandemiei de coronavirus, spriijnul oferit guvernelor este principalul subiect pe agenda videoconferinţei miniştrilor de Finanţe din cele 19 state care fac parte din zona euro, alături de cele mai recente prognoze ale Comisiei Europene.

„Sunt încrezător cu Eurogrupul va fi în măsură să adopte vineri documentele necesare”, a declarat un oficial de rang înalt din zona euro.

O facilitate de credit pentru statele membre, au convenit luna trecuta liderii UE, care să acopere costurile sanitare directe şi indirecte care au legătură cu pandemia şi au cerut miniştrilor de Finanţe să pună la punct toate detaliile astfel încât la 1 iunie să poată să funcţioneze. Există deja un acord că MES ar trebui să ofere credite echivalente cu aproximativ 2% din PIB-ul ţării solicitante la dobânzi foarte atractive. Miniştrii de Finanţe trebuie să cadă de acord asupra maturităţii creditelor şi preţul exact precum şi să definitiveze condiţiile ataşate.

Pe de altă parte, nu sunt aşteptate progrese semnificative cu privire la fondul de relansare. Comisia Europeană a fost mandatată să elaboreze un plan de relansare, însă după ce statele membre nu au reuşit să cadă de acord asupra mărimii şi modului de finanţare a unui fond a cărei valoare ar urma să fie de cel puţin 1.000 de miliarde de euro.

Iar discuţiile de vineri, ale miniştrilor de Finanţe din zona euro, vin la o zi după ce Executivul comunitar a dat publicităţii previziunile sale de primăvară, conform cărora economia UE va cunoaşte în acest an o recesiune de proporţii istorice.

Sursa: Financiarul.ro.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close