Finală dură între Simona Halep și Kiki Bertens. Mesajul olandezei: „Îmi doresc acest titlu și voi da totul”

În finala de la Madrid, Simona Halep o va înfrunta pe olandeza Kiki Bertens, ce ocupă locul 7 WTA. Suma de bani aflată în joc este foarte mare, ba mai mult, dacă Simona va învinge această finală, la ajunge din nou în vârful clasamentului mondial al tenisului feminin.

Kiki Bertens a definit finala de la Madrid ca fiind  „o mare bătălie”. Simona Halep a mai fost o dată învinsă de Kiki Bertens în anul 2018, la Cincinnati, în ultimul lor meci direct. Se poate spune că Simona Halep are motive să se teamă de olandeză.

“Va fi foarte dificil să joc cu Simona. Am avut bătălii dificile în trecut. Iubește zgura, iubește să joace aici, dar și eu iubesc să fiu aici și cred că va fi o mare bătălie. Abia aștept meciul. Știu că mă voi simți mai bine până la meci, îmi doresc cu adevărat acest titlu și voi da totul“, a declarat Kiki Bertens într-o conferință de presă susținută la Madrid Open 2019, potrivit ziare.com.

Simona Halep a adus și ea de asemenea în discuție meciul de azi în care o va confrunta pe Kiki Bertens. Cu ocazia meciurilor de tenis, cele două s-au întâlnit de cinci ori până acum. Din aceste cinci meciuri, Simona Halep a ieșit învingătoare cu trei dintre ele, iar Kiki cu două.

“Kiki a jucat finală anul trecut aici, are încredere, îi place. A făcut rezultate bune în ultima perioadă, are încredere mare. Este o jucătoare extraordinară, aşa că trebuie să îmi văd de treabă, să mă concentrez pe mine şi pe jocul meu“, a afirmat Halep, pentru Digi Sport.

Ca să ajungă pe locul 1 WTA, Simona Halep mai are nevoie de o singură victorie. Acum, românca noastră talentată se află pe locul trei, dar, având în vedere victoriile până în prezent, are locul 2 WTA asigurat. Simona a trebuit să o învingă pe Belinda Bencici în semifinale, până să ajungă la Kiki Bertens.

Azi, de la ora 19:30, se joacă finala turneului WTA Madrid Open 2019 dintre Simona Halep și Kiki Bertens. Miza totală a turneului este în valoare de 7.202.128 milioane de dolari.

Sursa: capital.ro

Sursa: News 24 Romania.

Citește și