Publicitate
Publicitate

Barna: Dacă Dăncilă insistă pentru Plumb, există riscul ca această candidatură pentru Comisia Europeană să fie respinsă

Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat luni că, în cazul în care prim-ministrul Viorica Dăncilă insistă pentru candidatura europarlamentarului Rovana Plumb la un post de comisar european din partea României, există riscul ca această propunere să fie respinsă.

"Îi cer doamnei Dăncilă să dea dovadă de responsabilitate şi să nu pună România în situaţia penibilă de a avea un candidat respins în cadrul Parlamentului", a spus el.

Declaraţiile sale au fost susţinute, în cadrul unei conferinţe de presă de la Parlament, şi de către europarlamentarul Dacian Cioloş, lider al alianţei USR-PLUS.

Barna, felicitări pentru Kovesi: Doar Dăncilă mai insistă să oprească această nominalizare
RecomandariBarna, felicitări pentru Kovesi: Doar Dăncilă mai insistă să oprească această nominalizare

"Eu, în calitatea pe care o am, de lider al unuia dintre cele trei grupuri care sunt parte a majorităţii politice din Parlament (Parlamentul European, n.r.), i-am spus doamnei prim-ministru că în grupul pe care îl conduc – şi nu are de-a face cu părerea mea personală – în grupul pe care îl conduc şi care ţine foarte mult la statul de drept şi buna funcţionare a justiţiei, în mod clar vor exista foarte multe semne de întrebare vizavi de această candidatură. Încă mai are posibilitatea doamna Dăncilă să revină asupra acestei decizii şi să facă o propunere decentă pentru un portofoliu, şi eu mă aştept să fie important, care să fie acordat candidatului României", a spus Cioloş. AGERPRES/(A – autor: Irinela Vişan, editor: Florin Marin, editor online: Gabriela Badea) 

 

Citiţi şi:

Dăncilă: Nici dl. Barna, nici dl. Paleologu, nici dl. Kelemen Hunor nu ar fi refuzat o dezbatere
RecomandariDăncilă: Nici dl. Barna, nici dl. Paleologu, nici dl. Kelemen Hunor nu ar fi refuzat o dezbatere

 

* Dan Barna: Soluţia alegerilor anticipate este cea în care credem 

Citeste continuarea aici