Fotbal: Robert Moreno – România e o echipă foarte complicată, sunt convins că Suediei şi Norvegiei nu le va fi uşor la Bucureşti

Selecţionerul echipei naţionale a Spaniei, Robert Moreno, a declarat, joi noaptea, într-o conferinţă de presă, după victoria cu 2-1 obţinută pe Arena Naţională din Capitală, că România este "o echipă foarte complicată" şi că reprezentativelor Suedei şi Norvegiei nu le va fi uşor când vor juca la Bucureşti.

"Rezultatul este cel care este. Nu e adevărat că România a jucat mai slab în prima repriză, am jucat noi foarte bine. E adevărat că după aceea România a început să rişte foarte mult. Dar oricum, România este o echipă foarte complicată şi sunt convins că Suediei şi Norvegiei nu le va fi uşor când vor juca aici. Nouă ne-ar fi plăcut să jucăm tot meciul aşa cum am făcut-o în prima repriză. Ne-a ajutat foarte mult intervenţia lui Kepa (n.r. – portarul Kepa Arrizabalaga) de la final. Mă bucur că fiecare jucător din echipă şi-a îndeplinit rolul, dar e adevărat că portarul a ieşit în evidenţă pentru că ne-a salvat de un rezultat de egalitate", a spus selecţionerul.

"Chiar nu ştiam că sunt primul antrenor al Spaniei care câştigă la Bucureşti împotriva României. În prima repriză jocul nostru a fost de un nivel foarte, foarte înalt, am avut multe ocazii… de asemenea, portarul României a fost la un nivel înalt. În repriza a doua am început cu golul lui Paco, ei au jucat cu cinci jucători în apărare, pentru prima dată când joacă în acest fel. Apoi au jucat 4-4-2. Într-adevăr, au riscat mult, ceea ce era normal. Noi trebuie să corectăm ce s-a întâmplat ulterior. Adică dacă nu mai atacăm începem să nu mai jucăm ordonat şi aceste lucruri trebuie să le corectăm. A urmat…

Citeste continuarea aici

Citește și