Hunedoara: Deputatul Laurenţiu Nistor a fost reales preşedinte al organizaţiei judeţene PSD

Deputatul Laurenţiu Nistor a fost reales, sâmbătă, în funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene PSD Hunedoara, la lucrările conferinţei judeţene de alegeri fiind prezentă conducerea centrală a partidului, împreună cu preşedintele formaţiunii, Viorica Dăncilă, preşedintele executiv Eugen Teodorovici şi secretarul general Mihai Fifor.

"A fost o conferinţă care a durat mai mult timp, o conferinţă în care am văzut care sunt problemele, obstacolele, dar şi realizările, atât din punct de vedere al administraţiei locale, al UAT-urilor, cât şi din punct de vedere politic", a declarat, la finalul lucrărilor, Viorica Dăncilă.

Ea a menţionat că PSD Hunedoara este una dintre organizaţiile perfomante din cadrul partidului, apreciind, totodată, că programul stabilit pentru pentru perioada următoare de către social-democraţii hunedoreni este unul "foarte ambiţios".

La rândul său, preşedintele PSD Hunedoara, deputatul Laurenţiu Nistor, a menţionat că şi-a propus obţinerea unor rezultate bune în continuare, menţionând că în viitoarea campanie electorală social-democraţii din judeţ nu îi vor "bârfi" pe alţii.

"Angajamentul nostru este să continuăm mai departe lupta noastră politică, să obţinem rezultate bune şi, aşa cum ştim noi să facem campanie electorală, nu o să ne apucăm niciodată să bârfim pe alţii. Noi ne vedem de problemele noastre, de programul de guvernare – pe care Guvernul îl va duce la îndeplinire, de ceea ce am promis noi pentru judeţul Hunedoara, şi sunt convins că la sfârşit de mandat ţara, hunedorenii, pot aprecia dacă am făcut bine sau rău", a spus…

Citeste continuarea aici

Citește și