Fotbal: Raymond Farrugia (antrenor Malta) – Sunt foarte dezamăgit, meritam un punct după jocul de azi
Selecţionerul echipei naţionale a Maltei, Raymond Farrugia, a declarat, duminică seara, într-o conferinţă de presă, că este foarte dezamăgit de înfrângerea cu 1-0 suferită în faţa României, precizând că jucătorii săi meritau un punct după prestaţia din acest meci.
El a mulţumit fanilor români pentru că i-au aplaudat la finalul întâlnirii pe jucătorii săi.
"Sunt dezamăgit, foarte dezamăgit de rezultatul de azi. După jocul pe care l-am arătat azi consider că meritam un punct. Cred că azi am surprins foarte multă lume. Dar am pierdut, iar înfrângerea e înfrângere. Prestaţia jucătorilor noştri a fost una de nivel înalt azi. Randamentul a fost maxim până la sfârşitul celor 90 de minute, iar în aceste condiţii nu poţi cere mai mult. Ce putem face mai mult totuşi? De când am venit eu aici lucrurile se schimbă. Avem jucători tineri, avem un proiect, dar este nevoie de timp. Nu se poate să avem rezultate peste noapte. Iar eu consider că după un an am progresat destul de mult. Când vezi la sfârşitul acestui meci cum suporterii români ne aplaudă şi ne mulţumesc pentru jocul arătat este fantastic. Suntem mândri de acest lucru, mai ales că am jucat în deplasare cu o echipă importantă aşa cum este cea a României. În numele jucătorilor, a echipei Maltei şi a întregului staff vreau să mulţumesc fanilor români pentru că au apreciat prestaţia noastră din această seară. Este ceva fantastic pentru noi, mulţumesc încă o dată", a spus Farrugia.
"Nu putem bate România după un an şi ceva, ne va lua timp. Dar schimbarea se vede, jocul de azi ne dovedeşte că merită să credem în jucătorii…
Citeste continuarea aici